„Dacă am avea mai multe paturi de terapie intensivă, cu siguranță ar fi ocupate în acest moment, pentru că numărul de pacienți cu forme severe care se prezintă în fiecare zi – pacienți care sunt la un pas de admitere în terapie intensivă – este în creștere, cel puțin la nivelul Institutului „Marius Nasta”.
Aceste zile au arătat o creștere treptată a cazurilor severe și nevoia de un pat de terapie intensivă este permanent prezentă. Sunt semnale care vin nu doar din cazurile internate în institut, ci și din cererile de transfer pentru terapie intensivă pe care le primim în fiecare zi.
Este o situație îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât știm că aceste zile libere au adus un număr de testare scăzut, ceea ce poate să aducă în următoarele zile un număr mare de pacienți care să se prezinte cu forme de boală severe, cu saturații scăzute (de oxigen, n.r.) și care să vină netestați direct în camerele de gardă.
Dacă primele zile aduc o simptomatologie moderată, la 5-7 zile riscul de evoluție spre o formă severă este mare, la 20% dintre pacienții infectați”, a explicat managerul Institutului „Marius Nasta”, a spus managerul de la Marius Nasta, potrivit stirileprotv.
Beatrice Mahler mai atrage atenția asupra nivelului scăzut de testare în unele zone ale țării, unde pacienții ajung la spital când deja au forme grave ale bolii.
„Este absolut nevoie să testăm mai mult, să mergem cu testele în zonele în care în acest moment nivelul de testare nu este cel care să oglindească cu adevărat rata de infectare din comunitățile respective. Sunt multe județe din țară în care pacienții ajung cu forme severe, sunt admiși direct în terapie intensivă după confirmare. Această cifră a cazurilor de la ATI ne arată impactul real al acestei afecțiuni asupra sistemului de sănătate”, a mai precizat medicul.