De asemenea, cursurile sunt suspendate pe data de 6 februarie, în toate unităţile şcolare din judeţul Tulcea, cu excepţia celor din municipiul Tulcea.
“În urma notei pe care Ministerul Educației și Cercetării pe care a transmis-o Inspectoratelor Școlare Județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, astăzi, 05.02.2020, situația centralizată la nivel național arată în felul următor:
SCOLI INCHISE BUCURESTI UPDATE. Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a informat miercuri că în 28 de unităţi de învăţământ cursurile sunt suspendate parţial din cauza gripei.
Potrivit unei informări a IŞMB, cursurile sunt suspendate în cele 28 de unităţi în una sau două clase/grupe.
Cursurile se suspendă în situaţia în care sunt cel puţin trei copii cu gripă într-o clasă/grupă cazuri confirmate medical.
ŞCOLI ÎNCHISE. Meteorologii au emis mai multe avertizări Cod galben şi portocaliu privind intensificări ale vântului, ninsori şi viscol, acestea intrând în vigoare miercuri, în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, de miercuri seară, în zona de munte a judeţelor Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Buzău, precum şi în Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Tulcea va fi Cod roşu de viscol puternic, care reduce vizibilitatea, chiar spre zero.
Precipitaţii sub formă de ploaie spre seară, respectiv lapoviţă şi ninsoare pe timpul nopţii, însoţite de vânt puternic, se vor semnala în Bucureşti pe durata orelor următoare, până joi dimineaţa, arată estimările Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicate miercuri.
Astfel, în intervalul 5 februarie, ora 17:00 – 6 februarie, ora 8:00, vântul se va intensifica treptat şi, mai cu seamă, între orele 20:00 şi 5:00 rafalele vor depăşi 60 – 70 km/h.
De asemenea, se vor înregistra precipitaţii în orele serii sub formă de ploaie, apoi lapoviţă şi ninsoare, şi se va depune strat de zăpadă.
Temporar, ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea va scădea. Temperatura va coborî de la 2 – 3 grade până la zero, chiar spre -2 grade Celsius, în dimineaţa zilei de joi, când se va forma gheţuş.
„În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene şi/sau Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucureşti pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar.
Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigura parcurgerea integrală a programelor şcolare. În cazurile de faţă, orele de curs vor fi recuperate conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învaăţământ, cu aprobarea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv ISMB”, este precizarea pe care cei din Ministerul Educaţiei au făcut-o cu privire la posibilitatea de suspendare a cursurilor.
Suspendarea parţială sau integrală a cursurilor în mai multe unităţi de învăţământ din ţară din cauza gripei afectează, în prezent, 6.309 de elevi, a anunţat, marţi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Şcoli închise din cauza gripei au fost raportate în 11 judeţe şi Bucureşti:
* judeţul Alba – o unitate de învăţământ închisă integral;
* judeţul Argeş – o unitate de învăţământ închisă integral;
* judeţul Brăila – o unitate de învăţământ închisă parţial;
* Bucureşti – 31 de unităţi de învăţământ închise parţial;
* judeţul Cluj – două unităţi de învăţământ închise parţial;
* judeţul Giurgiu – două unităţi de învăţământ închise integral;
* judeţul Ilfov – o unitate de învăţământ închisă integral şi două parţial;
* judeţul Neamţ – o unitate de învăţământ închisă integral;
* judeţul Olt – o unitate de învăţământ închisă parţial;
* judeţul Sibiu – o unitate de învăţământ închisă parţial;
* judeţul Suceava – o unitate de învăţământ închisă integral.
Potrivit legii, cursurile se suspendă în situaţia în care sunt cel puţin trei copii cu gripă într-o clasă/grupă cazuri confirmate medical.
Citeşte şi: Gripa închide şcolile. Peste 32 de unităţi de învăţământ îşi suspendă parţial cursurile
Ministerul Sănătății a anunțat pe 21 ianuarie că “o importanță majoră o reprezintă triajul efectuat de către cadrele didactice în clasă, la prima oră de curs, pentru evitarea riscului apariției de focare în colectivități.