Celebra clarvăzătoare susține că urmează să se producă un seism mult mai mare decât acesta, care va avea consecințe devastatoare.
Însă, Maria Ghiorghiu nu a menționat când și unde se va produce seismul, ci doar că se vor întâmpla lucruri negative, în urma acestuia şi că va avea loc lângă o scenă.
Citeşte şi: Maria Ghiorghiu, previziune sumbră pentru România. Vin zile de doliu
„În această seară,în timp ce scriam aici pe Blog, văd în stânga mea,dar și în faţa mea o încăpere mare în care se afla și o scenă mai înaltă. Brusc, a început un cutremur mai intens, apoi s-a intensificat și mai tare, având în vedere că scena din acea încăpere părea că se smulge din locul ei.
Era un cutremur foarte puternic, un cutremur ce făcea că pământul să trepideze ca pe arcuri.
Dragii mei, unde anume se va produce acest cutremur puternic, eu nu știu a va spune.
Dar știu că așa se va întâmpla, iar acolo unde se va produce, vor fi și consecințe grave, din păcate.
Citeşte şi: Începe al treilea război mondial! Profeţie cutremurătoare: „Ce ne este scris, aşa va fi!”
Să ne rugăm fraților, pentru toți semenii noștri care ar putea fi afectați de acest Cutremur puternic, să ne rugăm pentru pacea lumii întregi și pentru mântuirea sufletului nostru.
România fraților, a fost până acum ocrotită de aceste Cutremure puternice de la cel din 4 martie 1977. Și de vom avea Credință,iubire și nădejde în Bunul Dumnezeu și-n Măicuța Domnului , de ne vom iubi Aproapele că pe noi înșine,vom fi ocrotiți și -n continuare de atât de temutul Cutremur mare ,despre care, se vorbește zi de zi în mass-media” a fost mesajul postat de Maria Ghiorghiu, pe blogul său, despre cutremurul care se va produce.
Citeşte şi: Maria Ghiorghiu, previziune cutremurătoare pentru 2020. Urmează un dezastru