UPDATE: Trei persoane au murit, a anunțat ministrul turc al sănătății, Fahrettin Koca. 179 de persoane au fost trimise la diverse spitale, iar trei dintre ele sunt în prezent la terapie intensivă. Se pare că avionul avea la bord 183 de oameni în total, între care 175 de pasageri adulți, doi copii mici și șase membri ai echipajului, a precizat guvernatorul Istanbulului, Ali Yerlikaya, citat de CNN.
UPDATE: O persoană a murit, iar 157 de persoane sunt rănite, după ce miercuri un avion de pasageri s-a rupt în trei după o spectaculoasă ieșire de pe pistă în momentul aterizării pe Aeroportul Sabiha Gökçen din Istanbul, relatează AFP.
Avionul a ieşit de pe pista de aterizare a Aeroportului Internaţional Sabiha Gokcen din Istanbul. Apoi, fuzelajul aeronavei, aparţinând companiei aeriene private Pegasus, s-a rupt în două şi a luat foc.
Clipe de panică! Un avion plin cu cetăţeni români a aterizat de urgenţă în Polonia
Presa turcă anunţă un număr nedeterminat de răniţi, însă ministrul transporturilor, Cahit Turhan, a anunţat pentru postul naţional de televiziune TRT că nimeni nu a murit. La bordul aeronavei se aflau 177 de pasageri şi şase membri ai echipajului, potrivit lui Cahit Turhan.
Avionul, care venea de la Izmir (vestul Turciei), pare că a ieşit de pe pistă din cauza unei ploi puternice. Incendiul care a izbucnit după accident a fost controlat de către pompieri.
Aeroportul Sabiha Goken a fost închis, iar toate zborurile au fost redirecţionate către Aeroportul Internaţional Istanbul.