Pe parcursul zilei de duminică 28 octombrie, vremea se va raci accentuat în Banat, Crişana, Maramureş şi nordul Transilvaniei. În noaptea de duminica spre luni şi în cursul zilei de luni 29 octombrie, răcirea va cuprinde şi restul teritoriului, vremea devenind rece pentru sfârşitul lunii octombrie în toată ţara.
Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi la munte. Meteorologii au emis averizare nowcasting de vânt pentru zona Dobrogea, pentru ziua de duminică, în intrevalul 05: 15 şi 11: 05. Se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge și depăși, local, la rafală 50 – 60 km/h.
Va ploua în toate regiunile, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25 l/mp în 24 de ore. În zona montană şi izolat în vestul, centrul şi nordul ţării, precipitaţiile vor fi şi sub forma de lapoviţă şi ninsoare.
Săptămâna viitoare debutează cu o răcite a vremii în toate regiunile. Temperaturile scad mai accentuat în centrul, în estul şi în sudul ţării şi drept urmare vorbim despre o vreme rece pentru sfârşitul lunii octombrie în cea mai mare parte a ţării. Cerul rămâne încărcat de nori grei, din care plouă mai ales în jumătatea sud-estică a ţării unde şi cantităţile de apă sunt mai mari. Din cauza temperaturilor scăzute, trecător în nordul Moldovei şi al Carpaţilor Orientali ploile se transformă în lapoviţă şi ninsoare. În noaptea de luni spre marţi lapoviţa şi ninsoare se extind şi peste celelalte zone montane dar ajung şi în Banat. Vantul va sufla mai tare la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 2 grade în nordul Moldovei şi 20 de grade pe litoral.