Premierul Boris Johnson a afirmat că vaccinarea anti-Covid reprezintă cea mai amplă campanie de vaccinare din istoria Marii Britanii. Aproximativ 800.000 de doze de vaccin sunt aşteptate să sosească în Regatul Unit săptămâna viitoare, iar alte milioane de doze vor ajunge în Marea Britanie până la sfârşitul anului 2020.
Vineri dimineaţă, într-un interviu acordat BBC, Chris Hopson, directorul executiv al Serviciul naţional de asistenţă medicală din Marea Britanie (NHS) a anunţat că pe 8 decembrie va începe campania de vaccinare împotriva noului coronavirus la nivelul întregii ţări.
Miercuri, compania germană BioNTech a anunţat că vaccinul său anti-COVID-19, creat în colaborare cu producătorul american de medicamente Pfizer, a fost aprobat pentru utilizare în regim de urgenţă de către Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Asistenţei Medicale (MHRA) din Marea Britanie.
Vaccinarea anti-Covid va viza mai întâi persoanele care trăiesc sau care lucrează în aziluri, persoanelor de peste 80 de ani şi personalului medical cu risc sporit de infectare.
Citeşte şi Cum arată primul centru de vaccinare anti-COVID din România
Vaccinul Pfizer/BioNTech va fi administrat prima dată în 50 de „centre clinice” din întreaga ţară, din cauza provocărilor generate de activităţile de logistică şi de depozitare la temperaturi sub minus 70 de grade Celsius.
Marea Britanie a fost prima ţară care a aprobat vaccinul Pfizer/BioNTech, care este analizat în această perioadă şi de agenţiile cu rol de reglementare din Statele Unite şi din Uniunea Europeană.
Marea Britanie a fost deosebit de afectată de pandemia de COVID-19, înregistrând peste 60.000 de decese asociate noului coronavirus, potrivit statisticilor oficiale, însă mulţi specialişti consideră că numărul real al victimelor ar putea fi mult mai mare.