Incendiul s-a produs în localitatea Idrifaia. Localnicii au fost cei care au văzut focul în curtea bisericii şi au sunat la 112. Flăcările au cuprins imediat clopotnița lăcașului de cult. Până la sosirea echipajelor de pompieri, oamenii au încercat să stingă focul cu găleți cu apă.
Din cauza structurii de lemn a clopotniței, focul s-a extins imediat, iar totul s-a făcut scrum. Specialiștii urmează să stabilească acum cauza dezastrului.
Echipajele de pompieri din Mureș au mai intervenit la stingerea unui alt incendiu. Este vorba despre o casă dintr-o altă localitate. Hornul locuinței a luat foc, însă pompierii au reușit să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă și la alte case din apropiere.