Protest la Spitalul Județean Constanța, după moartea femeii care a așteptat 16 ore la urgențe

Un protest a avut loc, sâmbătă, la Spitalul Județean Constanța, după moartea femeii de 70 de ani care a așteptat 16 ore la urgențe. Zeci de oameni au format un lanţ uman în jurul spitalului, nemulţumiţi de modul în care medicii îşi tratează pacienţii. Printre protestatari s-a numărat şi fiul femeii care a murit în spital.
Romania TV
08 feb. 2020, 11:11
Protest la Spitalul Județean Constanța, după moartea femeii care a așteptat 16 ore la urgențe

Oamenii au format lanţul pe trotuarul de pe Bulevardul Tomis, lângă gardul unităţii medicale, câţiva dintre ei purtând în mâini pancarte cu lozinci precum „Avem dreptul la viaţă!”.

Prezent la acţiunea de protest, fiul pacientei decedate la UPU a declarat că speră ca autorităţile să ia măsurile necesare şi astfel de cazuri să nu mai aibă loc.

„Sunt aici pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte sistemul medical sau erorile sistemului medical, lipsa medicilor, cel puţin din zona UPU. (…) Am suferit recent pierdea mamei mele. Îmi pare rău că trebuie să fiu dat ca exemplu pentru această situaţie. Sper ca cineva acolo mai de sus, şi nu doar Dumnezeu, să ia măsuri, începând de la conducerea spitalului, să nu se mai muşamalizeze cazurile de absenteism din zona de urgenţă şi să salveze vieţi”, a afirmat bărbatul, potrivit Agerpres.

O femeie spune că pacienţii au nevoie şi de „o vorbă bună” din partea cadrelor medicale.

„Am avut experienţă cu un an în urmă, tot aşa am stat foarte, foarte multe ore la Urgenţă. Într-adevăr, pe urmă s-au ocupat, dar a durat foarte, foarte mult până am ajuns să fiu băgată în seamă. Am avut experienţe şi cu părinţii, aceleaşi situaţii care se perpetuează de ani la noi. Deci nu se schimbă nimic, indiferent că au primit salarii mai bune, ei tratează oamenii la fel, nu vezi feţe zâmbitoare, să se schimbe atitudinea lor, să îţi adreseze o vorbă bună. Ar trebui să ne schimbăm mentalitatea, să fim mai zâmbitori, mai primitori cu oamenii”, a susţinut participanta la acţiunea de protest.

Protestul a avut loc după ce în mediul online a devenit virală o postare prin care cetăţenii erau îndemnaţi să îşi exprime nemulţumirea în urma celor petrecute cu respectiva pacientă.

„Facem un lanţ uman, ne ţinem de mâini, cuminţi, politicoşi, în linişte spunem ‘nu’ tuturor mizeriilor care se întâmplă acolo! Ia atitudine! Azi au murit ei! Mâine putem fi noi, copiii noştri, părinţii noştri! Până când?”, se spune în postarea de pe Facebook.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde se pun frunzele de nuc de Rusalii în casă. Ce simbolizează ele, de fapt
Bzi.ro
Nu te-ai fi gândit că Andreea Esca are așa ceva în casă! Aris Melkior a dat-o de gol! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Meteorologii Accuweather vin cu prognoza-șoc pentru restul lunii iunie. Temperaturi sub 20 de grade, vreme total diferită față de anul trecut
Capital.ro
Cutremur în România. Adevărul bine ascuns despre Călin Georgescu și Cristela. Austria i-a îngropat
Playtech.ro
Electrocasnicul care consumă curent pe ascuns. Scoate-l din priză înainte de 1 iulie 2025, altfel plătești mai mult
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
„De 30 de ani, nimeni nu a avut ac de cojocul lui”. O avocată descrie modul în care Robert Lupu a băgat spaima în Onești
wowbiz.ro
„Se uită spre cer cu copilul în brațe. Nu a rostit niciun cuvânt” Imagini cutremurătoare cu durerea unui soț care nu mai are cuvinte! Alex Marcu, devastat,
Spynews
Fiul lui Ionel Ganea a murit! Băiețelul în vârstă de 2 ani a fost implicat într-un grav accident de circulație cu aproximativ o lună în urmă
Spynews
Camelia Mitoșeru a cunoscut-o pe noua iubită a lui Mihai Mitoșeru! Actrița radiază de fericire alături de familia ei | FOTO
Evz.ro
Înfiorător. Cum erau lăsați să moară pacenții la Spitalul Pantelimon. Stenograme
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
kanald.ro
A murit fiul lui Ionel Ganea! Acesta s-a stins la o lună după un grav accident
Cancan.ro
BREAKING | Câți ani de închisoare riscă Ionel Ganea după ce fiul său de doar 2 ani a murit în accidentul provocat de fostul fotbalist: 'Legea ține cont că tatăl era la volan'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Nu mai au alternativă: Trebuie să ne pregătim acum!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
Ilie Bolojan, anunț major despre serviciul militar obligatoriu: „Este bine să avem o armată dotată. Trebuie să ne adaptăm la aceste realități”
MediaFlux
Cum arată noul Guvern cu Ilie Bolojan premier. Discuții importante la Cotroceni
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Porțile Iadului” se închid după jumătate de secol: Turkmenistan reduce incendiul care a ars neîncetat 50 de ani