Firmele din turism primesc bani de la stat. OUG a fost adoptată de Guvern

Guvernul a aprobat în şedinţa de vineri, 4 decembrie, Ordonanţa de urgenţă care prevede acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului.
Loredana Brumă
04 dec. 2020, 20:03
Firmele din turism primesc bani de la stat. OUG a fost adoptată de Guvern

Firmele din turism primesc bani de la stat. Ordonanţa de urgenţă adoptată în şedinţa de Guvern din 4 decembrie stabileşte cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finanţare din fonduri publice naţionale şi/sau din fonduri externe nerambursabile pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, precizează un comunicat.

Schema de ajutor de stat îşi propune, astfel, să contribuie la supravieţuirea şi relansarea acestui sector, prin salvarea de la faliment a unui număr important de actori economici, dar şi a locurilor de muncă generate de aceştia. În acest fel, se doreşte împiedicarea efectului de domino economic, ce ar putea avea grave implicaţii la nivel naţional.

Analizând datele ANAF privind cifra de afaceri pe primul semestru 2020, comparativ cu primul semestru 2019, s-au constatat următoarele: în privinţa structurilor de cazare, există o reducere a cifrei de afaceri cu 36,8%, iar cei mai afectaţi au fost marii contribuabili (-64,8%), urmaţi de contribuabilii mijlocii (-48,4%) şi de cei mici (-36,8%);

Citeşte şi Agenţiile de turism organizează târguri online din cauza pandemiei de Covid-19. Vor fi disponibile în perioada 12-16 noiembrie

În privinţa structurilor de alimentaţie, există o reducere a cifrei de afaceri cu 33,5%, iar cei mai afectaţi au fost contribuabilii mijlocii (-40,5%), urmaţi de contribuabilii mici (-32,2%) şi de cei mari (-27,8%); în privinţa agenţiilor de turism, există o reducere a cifrei de afaceri cu 60,5%, iar cei mai afectaţi au fost contribuabilii mari (-71,4%), urmaţi de cei mijlocii (-62,8%) şi de cei mici (-51,6%).

Ajutorul se va acorda beneficiarilor sub forma unor granturi, în vederea acoperirii parţiale a pierderii din cifra de afaceri sau din rulaj, în cazul agenţiilor de turism, suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019, în cuantum de 20%. Schema se adresează activităţilor aferente codurilor CAEN 7911, 7912, 7990 (agenţii de turism licenţiate), CAEN 5510, 5520, 5530, 5590 (structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare clasficiate) şi CAEN 5610, 5621, 5629, 5630 (structuri de alimentaţie), înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României.

Firmele din turism primesc bani de la stat. Ce condiţii trebuie îndeplinite

Întreprinderile beneficiare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi eligibile:

a) Nu au mai primit un alt ajutor conform secţiunii 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene – Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de Covid-19, sau dacă au primit, ajutorul primit însumat cu cel primit în baza prezentei scheme nu depăşeşte 800.000 euro;

b) Nu se află în insolvenţă la momentul înscrierii în cadrul schemei de ajutor de stat.

Prin urmare, valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar este de 800.000 euro/întreprindere. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, şi anume înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe. Cursul de schimb euro/lei pentru calcularea plafonului maxim este cel al Băncii Naţionale a României, valabil la data emiterii acordului de finananţare. Bugetul schemei de ajutor de stat este estimat la 500 milioane de euro, echivalent în lei.

Citeşte şi Organizaţia Patronatelor Turismului Balnear: 60% din companiile cu profil balneo şi spa vor intra în faliment până la sfârşitul anului

Ajutor de la stat pentru aproximativ 73.211 de firme din turism

Prin intermediul acestei măsuri, se vor acorda ajutoare de stat unui număr estimat de 73.211 de beneficiari, dintre care 15.168 structuri de cazare, 52.583 structuri de alimentaţie şi 5.460 agenţii de turism. Beneficiarii vor avea obligaţia menţinerii activităţii pentru care au obţinut finanţare pentru cel puţin 6 luni de la data semnării contractului, dacă prin lege nu se instituie restricţii de natură a impune suspendarea ori întreruprea activităţii comerciale.

Înregistrarea pentru obţinerea ajutorului de stat se realizează prin parcurgerea următoarelor etape de către solicitant:

înregistrarea prin accesarea sistemului informatic dedicat acestui program şi completarea formularului electronic de înscriere de către solicitant;

depunerea declaraţiei pe propria răspundere cu privire la ajutoarele de stat primite în baza Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei epidemii de Covid-19, ajutoarele de minimis, precum şi cu ajutoarele care se încadrează în domeniul de aplicare a regulamentelor de exceptare pe categorii;

depunerea declaraţiei pe propria răspundere cu privire la faptul că firma nu era în dificultate la 31 decembrie 2019, cu excepţia microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici care se aflau deja în dificultate la 31 decembrie, dar care, odată ce au primit ajutor de salvare, să fi rambursat împrumutul sau să fi încetat garanţia, iar cele care au primit ajutor pentru restructurare, să nu mai facă obiectul unui plan de restructurare;

depunderea on-line a balanţelor de verificare lunare pentru urmărirea trasabilităţii plăţilor; depunerea on-line a raportărilor contabile semestriale;

depunerea cerficatului de atestare fiscală; depunderea declaraţiei pe propria răspundere a beneficiarului, conform Recomandării Comsiei Europene nr. 4885 final din data de 14.07.2020.

Semnarea contractului de finanţare cu beneficiarul se va face până cel târziu la data de 30 iunie 2021, iar plata sumelor în 30 de zile de la semnarea contractului de finanţare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2021.

În procesul de implementare a schemei se va utiliza mecanismul plăţii către întreprindere, în ordinea încărcării cererilor, însoţite de documentaţia completă, şi conform datelor încărcate în aplicaţia informatică utilizată pentru înregistrarea şi administrarea ajutorului de stat, în scopul acestei scheme.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Video. Klaus Iohannis, huiduit copios la secția de votare. Poliția a intervenit în forţă
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer prezența la vot. Cum stă Bucureștiul cu prezența la referendum?!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și harta pentru Sectorul 1, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 6
substantial.ro
Izolați și fără acces facil la vot: provocările satului Ineleț
MediaFlux
S-A ÎMPUȘCAT în CAP în DRUM SPRE SECȚIE! ALERTĂ în ROMÂNIA de ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy