Prognoza meteo. LA NOAPTE În regiunile extracarpatice vor fi nori joși, local va ploua slab sau va burnița și izolat se va semnala ceață. La munte, îndeosebi în Carpaţii Meridionali și în Munţii Banatului, ploile pot deveni moderate cantitativ, iar la altitudini de peste 1700 m se vor transforma în lapoviţă și ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ceaţă se va semnala izolat, în Transilvania.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Meridionali, precum şi în sudul Banatului, cu rafale ce vor depăşi 60…80 km/h, iar local și temporar, cu viteze mai mici, şi în celelalte regiuni.
Temperaturile minime, în continuare cu mult peste normele perioadei, se vor situa între -2 grade în depresiuni și 9 grade în sudul Banatului.
BUCUREȘTI Vremea va fi închisă și, trecător, se vor semnala ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla moderat. Temperatura minima va fi de 5…7 grade.
DUMINICA Vremea va fi în general închisă și se va răci față de ziua precedentă în sudul și estul țării, unde local va ploua slab sau va burnița. În celelalte regiuni, deși valorile termice vor marca o ușoară scădere, se vor situa în continuare cu mult peste cele caracteristice datei. Cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala cu totul izolat.
Citeste si Prognoza meteo pentru luna decembrie. Cum va fi vremea de Sărbătorile de iarnă
La munte vor fi precipitații mai consistente în vestul Carpaților Meridionali și în Munții Banatului, mixte ziua și predominant ninsori noaptea. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, susţinute la munte, cu rafale de 80…100 km/h în masivele sudice, unde ninsoarea va fi viscolită, în Banat unde se vor atinge viteze, în general, de 65…75 km/h, iar local şi temporar şi în celelalte regiuni, în medie cu 45…55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 grad în nord-est și 15 grade în vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 și 10 grade. Pe alocuri, dimineața și noaptea, va fi ceață.
BUCUREȘTI Vremea va fi închisă şi se va răci față de ziua precedentă, devenind apropiată de normalul termic al perioadei. Trecător va ploua slab, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de 1…3 grade.
Prognoza meteo LUNI Vremea se va răci în toată ţara și va fi în general închisă. Aria precipitaţiilor se va extinde treptat dinspre sud-vest și va cuprinde majoritatea regiunilor. Acestea vor fi sub formă de ploaie, cu transformare în lapoviță și ninsoare mai ales spre seară și noaptea, cu precădere în sudul, centrul și estul teritoriului. Cantitățile de apă vor fi local moderate și izolat mai însemnate.
La munte vor predomina ninsorile, temporar viscolite, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Pe alocuri se va forma polei. Vântul va avea intensificări în aproape toate zonele, cu viteze, în general, între 50 și 60 km/h, iar în sudul Banatului și pe crestele montane vor fi rafale de peste 70…80 km/h.
Temperaturile maxime, în scădere mai accentuată în regiunile nord-estice, unde vor fi predominant negative, se vor situa între -3…-1 grad în Moldova şi 10…12 grade în Crişana, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 şi 5 grade, ușor mai ridicate pe litoral, spre 9 grade. Izolat, dimineața, va mai fi ceaţă.
Prognoza meteo BUCUREȘTI Vremea va continua să se răcească şi se va menţine închisă, iar probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată spre seară și noaptea. Vântul va avea temporar intensificări, cu rafale de 40…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 3…5 grade, iar cea minimă de 0…2 grade.
MARTI Vremea se va menține închisă în sudul și estul țării, unde local vor fi precipitații, mixte în Moldova și mai ales ploi în rest.
La munte, în special în Carpații Meridionali și Orientali vor fi cu precădere ninsori, trecător viscolite, și va continua să se depună strat de zăpadă. În celelalte regiuni cerul va fi variabil și doar cu totul izolat se vor semnala precipitații slabe. Pe alocuri se va depune polei. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în sud-est, sud-vest și în zonele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 și 8 grade.
Noaptea, pe arii restrânse, vor fi condiții de ceață.
BUCUREȘTI Vremea se va menţine în general închisă. Temporar va ploua, cu o probabilitate mai mare în prima parte a intervalului, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări ziua, cu rafale de 40…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă în jur de 0 grade.
MIERCURI Vremea va fi în general închisă, iar aria precipitațiilor în extindere dinspre regiunile sud-vestice. Acestea vor fi cu precădere sub formă de ploaie, izolat mai însemnate cantitativ. La munte, treptat, vor predomina ninsorile. Vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze mai mari pe creste, unde trecător va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 0 și 12 grade, iar cele minime între -2 și 9 grade. Dimineața și mai ales noaptea vor fi condiții de ceață.
BUCUREȘTI Vremea va fi în continuare închisă, iar probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în partea a doua a intervalului. Vântul va avea temporar intensificări. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de 3…5 grade. Vor fi condiții de ceață.
DE JOI PANA SAMBATA Vremea se va încălzi în toate regiunile, dar va fi în general închisă și cu probabilitate ridicată de ploaie.