Reacţia clinicii stomatologice în cazul copilului paralizat după anestezie. „Avem autorizaţie”

Clinica stomatologică unde un copil a rămas paralizat după o simplă anestezie a emis un comunicat de presă, conform căruia au autorizaţie de la Ministerul Sănătăţii pentru anestezii. Până în prezent, clinica a efectuat cu succes peste 100 de tratamente cu anestezie. De asemenea, părinţii copilului au optat pentru "analgosedare" deoarece ştiau de existenţa opţiunii de la copilul mai mare, căruia i s-au efectuat tratamente în clinica respectivă.
Romania TV
11 feb. 2020, 13:14
Reacţia clinicii stomatologice în cazul copilului paralizat după anestezie.

Copilul, în vârstă de patru ani şi opt luni, a fost adus la clinică pentru o consultaţie de specialitate în luna ianuarie pentru tratamente de canal şi obturaţii simple. Cel mic s-a dovedit necooperant, iar părinţilor li s-a recomandat să încerce tratarea clasică, cu toate că exista posibilitatea ca tratamentele să dureze mai mult.

”Părinții au optat însă pentru analgosedare deoarece știau de existența acestei opțuni de la fratele mai mare al copilului, căruia i se efectuaseră anterior tratamente dentare sub analgosedare în clinica noastră”, se precizează în comunicat.

Citeşte şi: Copil din Piteşti, în comă după o anestezie la stomatolog. Ministerul Sănătăţii: Clinica nu avea autorizaţie să facă procedura

De asemenea, în comunicat se precizează faptul că clinica este autorizată de Ministerul Sănătăţii să facă anestezii. Mai mult decât atât, aceasta a efectuat cu succes peste 100 de tratamente cu analgosedare.  Potrivit clinicii, tratamentele stomatologice sub analgosedare sunt recomandate pacienților foarte anxioși, care nu cooperează cu medicul dentist.

”Copilul a ajuns în clinică pe 10 februarie la ora 14.50, a intrat la tratamente la ora 15:15 – 15:25, moment în care i s-a administrat intravenos anestezicul de către medicul nostru colaborator, medic primar anestezie și terapie intensivă. După maximum 45 de minute de la începerea intervenției, medicul anestezist specialist a început resuscitarea copilului, după ce atât el, cât și medicul stomatolog și asistenta au observat că starea copilului s-a modificat” , se mai arată în comunicat.

Citeşte şi: Prima declaraţie a medicului care l-a anesteziat pe copilul intrat în comă după procedură stomatologică

Clinica a chemat ambulanţa SMURD, iar echipajul a decis transportarea minorului la Spitalul de Pediatrie din Piteştei, Ulterior, datorită stării extrem de grave, acesta a fost transferat la spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. Starea copilul este în continuarea gravpă, conform reprezentanţilor spitalului.

 „Copilul este internat in reanimare, intubat și ventilat mecanic, starea se menține extrem de gravă sub tratament de specialitate, se fac investigații”, au declarat reprezentanți ai Spitalului Grigore Alexandrescu.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Cele mai frumoase sate din România pe care să nu le ratezi în această primăvară. Te întorci în timp şi uiţi de aglomeraţie
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Rețeta prăjiturii cu bulion și gem, o surpriză dulce
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Preț carburanți luni, 7 aprilie 2025: Ce se întâmplă cu prețul la benzină și motorină la început de săptămână
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Care sunt avantajele si dezavantajele pentru pensionarea anticipată. Seniorii care vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța