Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au intervenit pentru salvarea turiştilor cazaţi într-un hotel din staţiunea Păltiniş.
„S-a intervenit de urgență cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, autospeciala de salvare de la înălțime, autospeciala de transport victime multiple și trei echipaje SMURD. S-a procedat pentru evacuarea unui număr de 106 persoane cazate și trei angajați ai hotelului”, au precizat reprezentanţii ISU Sibiu, pentru Tribuna.
Două femei au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu, după ce s-au intoxicat cu fum.
„După evaluarea medicală a tuturor persoanelor implicate două femei de cca 50 și 20 de ani, intoxicate cu fum, au fost preluate de echipajele SMURD și transportate la UPU Sibiu. În acest moment, incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidarea acestuia”, conform sursei citate.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 7:15. Pompierii urmează să inventarieze pagubele produse de foc şi vor stabili cauzele care au dus la producerea incendiului.
foto: ISU Sibiu / Tribuna