Potrivit Evz.ro, hoții au furat câteva ceasuri, bijuterii și un tablou de valoare, al pictorului Gheorghe Petrașcu.
Polițiștii ilfoveni au demarat ancheta, dar până la ora aceasta nu au reușit să dea de urma infractorilor. Știm doar că au cules informații din toată zona Ghermănești-Snagov și au încercat să obțină imagini de pe mai multe camere de luat vederi, montate de unii locuitori pe casele lor. Modul și ora la care s-a produs spargerea arată că hoții au supravegheat casa și au observat obiceiurile familiei lui Vanghelie, au confirmat în exclusivitate pentru evz.ro surse din poliție.
Legat de ceasurile lui Marian Vanghelie, putem spune că cele furate nu fac parte din celebra colecție de ceasuri de mână care au făcut și obiectul unui dosar deschis de procurorii DNA. Despre acestea, fostul primar al sectorului 5 spunea la vremea respectivă (anul 2015)că ar valora 20.000 de euro, însă oameni de specialitate, care au văzut în fotografii ceasurile, apreciau că valoarea lor e mult mai mare fiindcă era mărci consacrate.
Nu ar fi prima dată când familia lui Marian Vanghelie a fost jefuită. În martie 2017, bona filipineză angajată a plecat din casă cu o serie de obiecte de valoare. Oana Mizil declara la vrema respectivă:
”De fapt am fost jefuită eu. Această bonă a fost adusă pe încredere. Această fată s-a dovedit a fi o hoață. Eu, din neglijență, am omis să o verific înainte, dar am aflat aseară că mai fugise de la două familii înainte. Nu știu să vă spun exact suma, dar este una mare. Mi s-au furat două inele, un ceas și niște bani. Inelele erau ambele prețioase, ceasul este de la o firmă bună. Este o sumă mare”.