„Fiica noastră, elevă în clasa a șaptea, ne-a povestit că are un prieten. Prietenul respectiv, acest loverboy, nu pot să spun, foarte respectuos, ”Să trăiți!”, ”Lăsați că vă sun eu când iese fata de la școală.” , ”Eu o duc, eu o aduc.”, foarte respectuos, deci nu… adică te înșela pe față. Îți crea o încredere care ulterior s-a dovedit a fi falsă. Acest loverboy a început să ne drogheze fata.
Dacă acest loverboy nu a reușit să o determine pe fiica mea să întrețină raporturi sexuale, să se prostitueze pentru bani, acești loverboy-i, ceilalți, din gașca lui, au săltat-o. Și cei care au săltat-o ulterior din gașca acestui loverboy i-au dat gratis droguri și ”Hai la noi că e bine, uite, stăm degeaba, nu e problemă.” . I-au dat degeaba, au anturat-o, au creat anturajul lor. Ulterior, și aceste persoane au păcălit-o, au prostit-o și au dus-o la produs”, a mărturisit tatăl fetiţei.
Bărbatul face declaraţii şocante, despre cum şi-a recuperat fiica drogată şi cum organele de poliţie nu au luat nicio măsură, în urma incidentului.
„Acest loverboy i-a sugerat soției să facem flagrant cu o altă persoană din Târgoviște cu care colabora ei, de unde își vindeau droguri și cumpărau. Soția mea când a fost, fiica mea era dată dispărută la Poliție din Câmpulung de acasă de două zile. A căzut de acord, a făcut flagrant, au sunat și s-au întâlnit la un club din oraș.
De unde știa el, nu știu, probabil știa cum se transportă persoanele drogate, i-a tras una cu piciorul era vorba de Opel Vectra Break, a sărit portbagajul în sus și fiica mea era moartă drogată acolo, nu mai era în stare să se țină pe picioare când a dat-o jos din mașină. Atât de drogată era. Am fost la Poliție, nimeni nu a luat nicio amendă, deși există la Poliție declarația și inclusiv a acestui loverboy că ”Da, am făcut flagrantul, eu am tras cu piciorul, eu am găsit-o.”. Nimeni nu a luat absolut nicio măsură„, a mai declarat bărbatul.
Citeşte şi: Descinderi în forţă la suspecţi de proxenetism prin metoda „loverboy”