Gheorghe Martin a fost prefect de Constanța în perioada 2002-2005. Și-a dat demisia pentru a conduce Oraganizația Județeană a partidului Conservator, funcție la care a renunțat doi ani mai târziu. Gheorghe Martin a fost una dintre cele mai cunoscute figuri ale Constanței anilor 2000, iar afacerile sale au sporit în mandatele fostului primar Radu Mazăre.
Împreună cu fratele său, Gheorghe Martin a pus bazele undei afacerii „Polaris”, care a asigurat serviciul de salubrizare în oraș. El a semnat un contract de sute de milioane de euro cu primăria condusă la acea vreme de Radu Mazăre. Fiul său și Radu Mazăre au fost cercetați de DNA pentru dare și luare de mită după semnarea contractului pe 25 de ani, care a asigurat monopolul firmei. Eduard Martin, născut în anul 1973, a fost timp de trei mandate (2004-2016) deputat din partea PSD.
De-a lungul anilor, Polaris a strâns gunoiul și pentru SRI, SIE, Ministerul de Interne și TelDrum. De-a lungul anilor, compania Polaris a reuşit să-şi extindă activitatea în alte 8 oraşe: Arad, Târgu Jiu, Eforie, Năvodari, Mangalia, Alba Iulia, Bumbeşti Jiu, Slobozia, precum şi în judeţele Teleorman şi Timiş.
Dumitru Martin, fratele lui Gheorghe Martin a fost condamnat la 13 ani de închisoare după ce a încercat să dea o mită de 1 milion de euro unui ofițer FBI sub acoperire pentru ca firma să primească un contract în Baza americană de la Mihail Kogălniceanu.