Procurorii cer ARESTAREA lui MARIO IORGULESCU. Ce se întâmplă ACUM cu fiul preşedintelui LPF

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au anunțat, luni, într-un comunicat oficial că au sesizat Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă a lui Mario Iorgulescu, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Filip Stan
17 feb. 2020, 13:59
Procurorii cer ARESTAREA lui MARIO IORGULESCU. Ce se întâmplă ACUM cu fiul preşedintelui LPF

UPDATE: Magistrații au decis marți amânarea pentru 3 martie a pronunțării deciziei în cazul propunerii de arestare a procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București în cazul lui Mario Iorgulescu, potrivit Antena3.ro. 

Mario Iorgulescu se află la Geneva, după ce familia și cei apropiați au făcut tot posibilul ca tânărul să aibă parte de cele mai bune condiții de recuperare. A fost tratat în Italia, după ce, imediat după accident, a fost internat la Spitalul Elias din Capitală.

Mario Iorgulescu a comis un accident grav pe 8 septembrie 2019, soldat cu moartea unui alt tânăr, după ce a pierdut controlul automobilului Aston Martin pe care îl conducea, evaluat la 300.000 de euro. Bărbatul decedat avea doi copii, un băiat de 4 luni și o fată de 6 ani. 

Potrivit comunicatului, Mario Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l, era sub influența cocainei, a trecut pe roșu la semafor și a atins o viteză de 162 de km/h. Mai mult, anchetatorii susțin că atunci când a intrat în intersecție pe roșu, Mario Iorgulescu nu a călcat frâna, iar în momentul impactului cu mașina victimei, accelerația era apăsată la maximum!

Iată comunicatul integral al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti:

„Ca urmare a interesului public manifestat cu privire la cauza având ca obiect incidentul rutier din data de 08.09.2019, compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 19.09.2019, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Iorgulescu Gino-Mario sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În aceeaşi zi, organele de urmărire penală s-au deplasat la Spitalul Universitar de Urgență Elias București, Secția ATI, unde suspectul era internat din data de 08.09.2019, pentru aducerea la cunoștință a calității procesuale și a acuzațiilor, însă, dată fiind starea de sănătate critică a persoanei în cauză, această activitate nu a putut fi realizată, medicii responsabili de tratarea pacientului apreciind că nu era oportună realizarea acestei activităţi procedurale.

Mario Iorgulescu nu mai are SCĂPARE! Fiul şefului LPF riscă ÎNCHISOAREA într-un ALT DOSAR, vechi de TREI ANI

La data de 23.09.2019, suspectul fost externat pentru a fi transportat la o clinică de terapie intensivă din Italia, unde a rămas internat până la data de 07.10.2019, când a fost externat și preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia. Ulterior, la data de 31.10.2019, a fost internat la o altă clinică din Italia, unde se află și în prezent.
În continuarea demersurilor de audiere a suspectului și, implicit, de aducere la cunoștință a acuzațiilor, la data de 02.10.2019 a fost emis un ordin european de anchetă în acest sens, activitatea dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti fiind finalizată de autorităţile judiciare italiene la data de 23.10.2019.

Prin ordonanța din data de 20.12.2019 a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, inculpatul fiind citat pentru aducerea la cunoştinţă a noii calităţi procesuale, însă acesta nu s-a prezentat, invocând, prin apărătorii săi, motive de natură medicală, solicitând ca activitățile să fie efectuate tot prin procedură judiciară internațională.

PROPUNERE-ŞOC în cazul accidentului mortal provocat de MARIO IORGULESCU. Viaţa unui om, UN MILION DE EURO!

Ulterior, prin ordonanța din data de 23.01.2020, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului Iorgulescu Gino-Mario din infracțiunile de ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, în infracțiunile de omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe şi a fost emis un nou ordin european de anchetă, vizând audierea inculpatului, cu aducerea prealabilă la cunoștință atât a calității de inculpat, cât și a schimbării încadrării juridice, activitate adusă la îndeplinire de autorităţile judiciare italiene la data de 12.02.2020.

În ordonanța din data de 23.01.2020 s-a reținut faptul că în cauză există probe care conturează următoarea situație de fapt:

La data de 08.09.2019, pe fondul unei crize de gelozie și într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l și fiind sub influența cocainei, intenționând să se deplaseze din sat Gulia, com. Tărtășești, spre un club din Parcul Herăstrău, mun. București, inculpatul Iorgulescu Gino-Mario a condus autoturismul marca Aston Martin model DBS cu o viteză ce depășea cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate, pătrunzând pe culoarea roșie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecția dintre Șos. Chitilei și str. Teodor Neagoe, accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de accelerație la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca Audi, condus de victima V. D.-A., care a decedat pe loc, toate acestea în condițiile în care, din momentul în care a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, inculpatul nu a acționat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de accelerație era apăsată la maximum. Procedând în acest mod, inculpatul a fost indiferent față de urmările acțiunilor sale, pe care le-a prevăzut, punând în pericol participanții la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului și astfel ucigând-o pe victimă cu intenție indirectă.

Precizăm că la data de 17.02.2020 a fost sesizat Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Spynews
La ce oră are loc finala de la 100 de metri liber, unde David Popovici vrea un nou aur olimpic. Programul complet al zilei de 31 iulie
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Ce au pățit două turiste în Munții Făgăraș. Au mers cu cortul și au trăit un adevărat șoc: ”Un fel de tentativă de omor”
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în cazul UDREA. E nevinovată. A apărut dovada
Playtech.ro
Lavinia Pîrva, cea mai fierbinte apariție! Soția lui Bănică a arătat chiar TOT fără inhibiții
DailyBusiness
Atenție! Cum va trebui să folosiți CNP-ul fiscal
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
Drama care i-a marcat viața lui Andrei Stoica. Totul s-a schimbat din acel moment! Campionul, declarații emoționante la Star matinal e pe val: ”Plângeam în fiecare seară” | VIDEO
Spynews
Cătălin Bordea a oferit prima reacție în războiul dintre fosta soție, Livia, și prietenii săi: „Au fost lezați”
Evz.ro
Ce a putut să spună Victor Ponta. A bătut-o pe Șoșoacă
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
Nuntă cu 1.200 de invitați în Maramureș! Cum au reacționat internauții după ce evenimentul a ajuns viral pe TikTok: „Am zis că e filmare de la Beach Please”
Capital.ro
UE a dat ordin. România va impune interdicție. Românii care au interzis în tren
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Premierul Marcel Ciolacu despre numirea comisarului european: Discuții cu Ursula von der Leyen și negocieri interne
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?