UPDATE: Furnizarea energiei electrice a fost reluată în cartierele din Iaşi afectate de lipsa curentului, după ce bărbatul care ameninţa că se sinucide a fost coborât de pe stâlpul de înaltă tensiune.
Bărbatul în vârstă de 24 de ani s-a urcat pe un stâlp situate între Alexandru cel Bun şi Mircea şi a ameninţat că se va arunca. La faţa locului au ajuns două maşini SMURD, două de la pompieri şi dubă de la Jandarmi.
Reprezentaţii E.ON au declarat că bărbatul se afla pe un stâlp de înaltă tensiune care alimentează zona centrală a Iaşului, inclusiv Infecţioase. De asemenea, reprezentaţii companiei au anunţat că vor fi câteva sincope în alimentarea cu energie pentru consumatorii din centru, inclusiv şcoli, spitale. „Deoarece acest bărbat fumează pe stâlp compania de electricitate a anunţat spitalul că poate opri curentul electric. Pentru un om pot suferi toţi ceilaţi pacienţI”, a declarat Diana Cimpoesu, coordonator SMURD-UPU Iaşi, potrivit ziaruldeiasi.ro.
După aproximativ 90 de minute, bărbatul în vârstă de 24 de ani a fost coborât în siguranţă la nivelul solului, acesta fiind preluat de echipajele de poliţie prezente la faţa locului. Tânărul a fost internat la spitalul Socola de către lucrătorii secţiei 1 Poliţiei.