Începând cu luna iulie 2019, se pot face programări online pentru depunerea cererii de eliberare a pașaportului. Pogramarea se poate face pe website-ul www.epasapoarte.ro, iar, prin intermediul unui formular, solicitanții trebuie să transmită autorităților date precum numele și prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail etc.
Totodată, cei care au depus cerere pentru eliberarea unui pașaport pot urmări statusul emiterii acestuia online, pe un website ce aparține Direcției Generale de Pașapoarte (DGP) din cadrul Ministerul Afacerilor Interne (MAI), fără să fie nevoiți să se deplaseze la autorități.
După cum informează MAI pe website-ul propriu, pentru cererile depuse în țară, termenul de eliberare a pașapoartelor simple electronice sau temporare este de maximum 15 zile lucrătoare, iar timpul mediu este de zece zile lucrătoare, potrivit avocatnet.ro.
Ceva mai repede, adică în cel mult trei zile lucrătoare, se poate obține un pașaport simplu temporar, dar acesta nu se poate solicita decât dacă este vorba despre o urgență de natură medicală, familială sau profesională, ce poate fi dovedită cu acte.
Potrivit DGP, documentele ce trebuie să fie atașate cererii de eliberare a pașaportului diferă în funcție de vârsta solicitantului.
Pentru cei trecuți de 18 ani, sunt necesare:
cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original (cartea de identitate provizorie trebuie însoţită de certificatul de naştere, în original);
dovada achitării taxei pentru emiterea paşaportului, completată pe numele titularului, în original (mai jos regăsiți și mențiunile obligatorii ce trebuie să fie înscrise în documentul de plată pentru ca el să fie valabil);
paşaportul anterior (dacă acesta există).
certificatul de naştere al minorului, în original;
document(e) de identitate ale părinţilor sau al unuia dintre părinţi, al reprezentantului legal sau, după caz, al persoanei împuternicite, aflate în termen de valabilitate, în original;
dovada achitării taxei pentru emiterea paşaportului, completată pe numele minorului, în original;
paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există;
dacă cererea de eliberare a pașaportului este făcută de un singur părinte ori de persoana împuternicită sau de reprezentantul legal, atunci vor mai trebuie aduse, după caz:
procura specială / declaraţia privind acordul celuilalt părinte, în original, ori duplicat de pe actul original pentru procura specială şi declaraţia celuilalt părinte, autentificate şi eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013;
procura specială, pentru cererile formulate de persoana împuternicită, în original, sau duplicat de pe actul original pentru procurile speciale autentificate şi eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013;
hotărârea judecătorească de încredinţare a minorului, rămasă definitivă şi irevocabilă, ori hotărârea judecătorească în temeiul căreia părintele exercită singur autoritatea părintească, rămasă definitivă şi irevocabilă sau rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, în original;
hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă ori hotărârea judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 prin care instanţa a suplinit acordul celuilalt părinte pentru eliberarea paşaportului, în original;
actul de desemnare a reprezentantului legal, numai pentru cererile formulate de acesta, în cazul minorilor care la data punerii sub interdicţie nu se află sub ocrotirea părinţilor.
cartea de identitate sau, după caz, cartea de identitate provizorie a minorului, aflate în termen de valabilitate, în original (cartea de identitate provizorie, precum şi cartea de identitate model nou trebuie însoţite de certificatul de naştere, în original);
declaraţii de acord pentru eliberarea paşaportului simplu electronic date de ambii părinţi/un singur părinte/reprezentantul legal, în original sau duplicat de pe actul original, pentru declaraţiile autentificate şi eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013 (pentru minorii căsătoriţi în condiţiile legii, nu mai sunt necesare aceste declaraţii);
dacă cererea de eliberare a pașaportului este făcută cu acordului unui singur părinte /reprezentantului legal, atunci vor mai trebuie aduse, după caz:
hotărârea judecătorească de încredinţare a minorului, rămasă definitivă şi irevocabilă, ori hotărârea judecătorească în temeiul căreia părintele exercită singur autoritatea părintească, rămasă definitivă şi irevocabilă sau rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, în original;
actul de deces al celuilalt părinte, în original;
hotărâre judecătorească prin care instanţa a suplinit acordul celuilalt părinte, rămasă definitivă şi irevocabilă sau rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, în original;
certificatul de căsătorie al minorului căsătorit în condiţiile legii, în original (acolo unde este cazul);
dovada achitării taxei de emitere a paşaportului, în original;
paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există.
Atunci când vorbim despre eliberarea pașaportului simplu electronic, taxa ce trebuie plătită este de 258 de lei, în cazul celor cu vârsta de peste 12 ani și de 234 de lei, pentru copiii ce n-au împlinit 12 ani. În cazul pașaportului simplu temporar, taxa nu diferă în funcție de vârstă și are valoarea de 96 de lei.
Ca modalități de plată, cei interesați pot plăti taxa de pașaport:
online, în sistem internet banking, prin virament către conturile deschise de către fiecare instituţie a prefectului (lista conturilor deschise în țară este disponibilă aici); dacă se alege această modalitate de plată, solicitantul trebuie să atașeze cererii de eliberare a pașaportului și dovada plăţii generată la momentul efectuării tranzacţiei, dar fără certificarea de către bancă;
de la orice bancă unde persoana are deschis un cont bancar, prin virament către conturile deschise de către fiecare instituţie a prefectului;
în numerar sau cu cardul bancar la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului, la casieriile instituţiilor prefectului şi la casieriile unităţilor CEC Bank;
prin mandat poștal (la orice Oficiu Poştal).
Dovada plății trebuie să conțină anumite mențiuni obligatorii pentru valabilitatea sa, respectiv: numele, prenumele, CNP-ul persoanei beneficiare, tipul documentului solicitat, contul IBAN, codul fiscal şi denumirea instituţiei prefectului judeţului (sau municipiului Bucureşti) unde va fi depusă cererea de eliberare a documentului, precum și suma de plată.
Pașaportul poate fi ridicat de la serviciul public comunitar sau de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate unde a fost depusă cererea ori, după caz, de la serviciul public comunitar sau de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate pentru care a optat solicitantul.
Totuși, dacă solicitantul face o solicitare în acest sens, pașaportul poate să fie livrat și prin curier, contra cost (opțiunea de livrare prin curier trebuie făcută la momentul cererii de eliberare). Costul operațiunii se achită la livrare, iar dacă livrarea paşaportului către titular nu reușește, documentul va fi returnat la serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşaportelor simple al judeţului pe a cărei rază de competenţă se află adresa de livrare.
Potrivit informațiilor furnizate recent de MAI, în 2019 au fost eliberate, la nivel național, 1.591.256 pașapoarte simple electronice, față de 1.368.208, câte au fost eliberate în 2018, ceea ce înseamnă o creștere cu 16,30% a numărului acestora.