Gabriela Firea acuză liderii PNL că încearcă să racoleze social-democraţi: Sună colegii noştri şi tatonează în vederea susţinerii în Parlament

Prim-vicepreşedintele PSD face acuzaţii grave la adresa liberalilor. Social-democrata susţine că mai mulţi lideri ai PNL îi sună pe social-democraţi şi „tatonează” în vederea susţinerii în Parlament, subliniind că PSD nu va vota un Guvern care să-i includă pe liberali.
Alina Costache
08 dec. 2020, 18:04
Gabriela Firea acuză liderii PNL că încearcă să racoleze social-democraţi: Sună colegii noştri şi tatonează în vederea susţinerii în Parlament

Gabriela Firea susţine că social democraţii nu doresc să alcătuiască o majoritate cu PNL şi vor continua să negocieze cu toate forţele politice care acced în Parlament.

Gabriela Firea: Sunt lideri PNL care sună colegii noştri şi tatonează în vederea susţinerii în Parlament

„Cu PNL, noi nu vrem să alcătuim o majoritate, nu ne exclud domniile lor (pe noi din orice colaborare – n.r.). Credeţi-mă. Dincolo de declaraţiile publice, ei manifestă alte intenţii, dar am refuzat în totalitate orice dialog, nu din alt motiv, nu pentru că nu am fi adepţii unui dialog constructiv în politică, ci pentru faptul că au demonstrat în acest an de guvernare că au adus în Guvern şi în ministere oameni foarte slab pregătiţi, oameni aroganţi, angajările s-au făcut doar pe criteriile pilelor şi intereselor şi nu s-a respectat nimic din ceea ce promiteau anterior, şi anume transparenţă şi profesionalism la guvernare.

Noi avem o decizie foarte clară luată în Comitetul Politic Naţional, prin care vom negocia cu toate forţele politice care acced în Parlament, mai puţin cu PNL, partidul care în ultima perioadă i-a dezamăgit cel mai mult pe români. (…) Sunt lideri PNL care sună colegii noştri şi tatonează în vederea susţinerii în Parlament, inclusiv susţinere în sensul votului. De aceea le-am şi răspuns şi vă spun şi dumneavoastră – noi nu vom vota un Guvern care să includă PNL”, a spus Firea, potrivit Agerpres.

Prim-vicepreşedintele PSD: Am votat un Guvern PNL la debutul pandemiei

„Am votat un Guvern PNL la debutul pandemiei pentru că suntem responsabili, chiar dacă au fost oameni care nu au fost mulţumiţi de faptul că echipa PSD a votat în Parlament, dar atunci, dacă nu am fi făcut acest lucru, am fi putut fi acuzaţi că nu aveam responsabilitate şi că aruncăm ţara în haos. (…) Acum este un alt context”, a mai afirmat Firea.

Citeşte şi: PSD respinge ferm varianta premier Nicolae Ciucă. Gabriela Firea: „Ne îndreptăm spre dictatură militară?”

DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Scandal monstru la o secție de votare din București
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024. Prezența la urne a depășit 37%. Românii se mobilizează
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING | Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Cine intră în turul 2, conform EXIT POLL-ului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
substantial.ro
Fostul președinte al Taiwanului îndeamnă SUA să acorde prioritate sprijinului acordat Ucrainei
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! Ce spun românii despre ALEGERILE PREZIDENȚIALE VOX
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”