„În contextul apariţiei unor simptome caracteristice virusului COVID 19, prim-ministrul Ion Chicu a efectuat testul corespunzător. Testul e pozitiv. Premierul Moldovei va continua să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu de la distanţă”, consilierul primului ministru, citat de stiri.md.
Premierul Moldovei, Ion Chicu a participat luni, 7 decembrie, la şedinţa de lucru obişnuită cu preşedintele în exerciţiu, Igor Dodon, şi cu preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi. Aceştia au examinat „agenda evenimentelor pentru săptămâna care a început”.
Anterior, al mijlcul lunii octombrie, şefa Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, fusese şi ea confirmată cu noul tip de coronavirus.
„Din păcate, COVID-19 afectează zilnic mii de oameni din întreaga lume, pentru viaţa cărora luptă eroii zilelor noastre – medicii. Şi eu mă aflu sub supravegherea medicului de familie şi urmez tratamentul la domiciliu. Exprim sincere cuvinte de recunoştinţă şi mulţumire tuturor angajaţilor sistemului de sănătate pentru sacrificiu şi munca titanică pe care o desfăşoară în această perioadă dificilă. Sunteţi pe bună dreptate eroii noştri. În pofida tuturor greutăţilor generate de această criză pandemică, sunt convinsă că împreună vom reuşi să le depăşim. Vă doresc tuturor multă sănătate, fiţi vigilenţi şi aveţi grijă de familiile voastre şi oamenii dragi”, scria Zinaida Greceanîi, pe Facebook.
Bilanţul cazurilor de COVID-19 în Republica Moldova a ajuns la 119 204. Totodată, s-au înregistrat 2.460 de decese.