Statul dă stimulent de 7000 de euro celor care devin părinţi prima dată

Rusia oferă ajutoare financiare consistente celor care devin părinţi. Astfel, pentru naşterea primului copil, o familie va primi aproximativ 7.300 de dolari, conform unei legi adoptate joi de de camera inferioară a parlamentului, informează DPA. În acest mod, Rusia încearcă să oprească declinul ratei naşterilor.
Alina Costache
21 feb. 2020, 05:52
Statul dă stimulent de 7000 de euro celor care devin părinţi prima dată

Începând din acest an, pentru naşterea primului copil, o familie sau un părinte singur poate primi circa 466.000 de ruble (7.300 de dolari), conform legii. Suma este echivalentul a circa de zece ori salariul mediu lunar naţional, conform datelor Serviciului Federal de Statistică.

Pentru al doilea copil, suma ar fi de 616.000 ruble (9.600 de dolari), a precizat camera inferioară a parlamentului într-un comunicat. În contextul în care rata natalităţii este mai mică de două naşteri la o femeie, Rusia se luptă să schimbe cursul scăderii demografice, populaţia sa fiind acum de 147 de milioane de locuitori.

Rusia, cea mai întinsă ţară din lume din punct de vedere geografic, are a noua cea mai mare populaţie din lume, în spatele Bangladeshului. Preşedintele rus Vladimir Putin a invocat greutăţile economice ca un factor major al declinului ratei natalităţii. În discursul său despre starea naţiunii susţinut luna trecută, Putin a spus că declinul ratei naşterilor este o „ameninţare directă” la adresa viitorului ţării.

Rata totală a naşterilor ar urma să ajungă la 1,7 la o femeie în 2024, a spus preşedintele rus, propunând stimulente financiare pentru a ajuta noile familii.

Citeşte şi Întâlnire emoţionantă între o mamă şi fiul ei. S-au regăsit după 19 ani

Spynews
David Popovici a vorbit despre relația pe care o are cu Taisia, iubita lui: „Mă face să nu mă simt vinovat”
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Lacurile celebre din România unde scăldatul este interzis. Mulți turiști nu știu asta
Capital.ro
Ungurii au luat fața României. Ungaria e deja la ani lumină: Știu că voi deranja multe persoane
Playtech.ro
Cine sunt românii care vor avea pensia mărită cu 700 de lei. Ce se întâmplă până pe 15 august
DailyBusiness
Anunț de ultimă oră pentru românii care au un împrumut la bancă
Adevarul
E Budapesta peste București? Un vlogger celebru dă verdictul. „Sunt șocat de ceea ce văd, priviți câtă nesimțire aici” VIDEO
Spynews
Țara de vis în care să vă petreceți anii de pensie. Serviciile medicale sunt gratuite și se află în topul statelor cu un nivel de trai avantajos
Spynews
David Popovici luptă pentru aurul olimpic și la 100 de metri. Programul de marți al românilor la Jocurile Olimpice de la Paris
Evz.ro
Regulile drastice stabilite de Prințesa Kate. William s-a executat pe loc
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei, asta i-a adus AURUL
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Destin tragic pentru un adolescent din Galați. Băiatul în vârstă de 16 ani și-a găsit sfârșitul în apele Siretului, după ce a plecat la scăldat cu prietenii
Capital.ro
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin de azi, 30 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Provocările Forțelor Aeriene Ucrainene în Operarea Avioanelor F-16: Lipsă de Piloți Pregătiți și Infrastructură Vulnerabilă
MediaFlux
SE DAU 15.000 de lei de FAMILIE! PRIMUL VENIT, PRIMUL SERVIT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume la postarea lui Iohannis despre reușita lui Popovici!