Temperaturi record în Moscova. Experţii anunţă că încălzirea se produce cu viteza de la tropice

Este prima dată când temperatura medie în Moscova s-a situat în jurul valorii de 0 grade Celsius, transmit experţii.
Romania TV
21 feb. 2020, 12:09
Temperaturi record în Moscova. Experţii anunţă că încălzirea se produce cu viteza de la tropice

Obişnuiţi cu iernile interminabile, locuitorii Moscovei au fost luaţi prin surprindere anul acesta, când capitala Rusiei a înregistrat cea mai călduroasă lună ianuarie din istorie.

Este prima dată când temperatura medie în Moscova s-a situat în jurul valorii de 0 grade Celsius, transmit experţii, care estimează că şi în luna februarie se va depăşi recordul.

Temperaturile ridicate au făcut ca florile să înflorească mai devreme, iar animalele de la zoo să se trezească mai devreme din hibernare.

Se pare că moscoviţii va trebui să se obişnuiască cu aceste temperaturi, pentru că experţii în meteorologie susţin că trendul nu este unul trecător, în condiţiile încălzirii globale.

Roman Vilfand,directorul Institutului Rus de Hidrometeorologie, a declarat că pe toată durata anului se înregistrează temperaturi mai ridicate decât mediile obişnuite, ceea ce a afectat şi zonele permanent îngheţate.

Mikhail Lokoshenko, şeful departamentului de Meteorologie şi Climatologie al Universităţii de Stat din Moscova, susţine că schimbările nu ar fi datorate doar încălzirii globale.

„În Rusia, viteza încălzirii este de 2,5 ori mai mare decât media globală. La latitudini mai mari atinge chiar viteza de la tropice”, a declarat Lokoshenko.

Citeşte şi: ALOCAŢIILE copiilor, în funcţie de veniturile familiei. Dublarea alocaţiilor, doar pentru copiii săraci

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
Playtech.ro
Cât costă să construieşti o casă de până în 100 mp, în 2025? Preţuri pentru manoperă
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Suprize mari în imobiliare. Cele mai ieftine apartamente din Capitală
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți