Antonescu, candidat de Teleorman: Încerc o emoţie pentru că revin în acest judeţ

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, luni, la Alexandria, după ce şi-a depus dosarul de candidatură pentru un post de senator într-un colegiu din Teleorman, că încearcă o emoţie pentru faptul că revine în acest judeţ, el exprimându-şi speranţa ca revenirea sa fie într-un ceas bun.
Romania TV
29 oct. 2012, 16:12
Antonescu, candidat de Teleorman: Încerc o emoţie pentru că revin în acest judeţ

„Încerc o emoţie alături de colegii mei, de toţi ceilalţi candidaţi, de conducerile locale ale USL, încerc personal o emoţie pentru că revin într-un judeţ în care am fost parlamentar între 2000 şi 2004. Sper să fie într-un ceas bun, sper să avem unul din cele mai bune rezultate la aceste alegeri şi sper ca împreună, după câştigarea alegerilor, să facem cât mai mult pentru România, pentru Teleorman, pentru Alexandria”, a spus Antonescu, după ce, împreună cu Liviu Dragnea, şi-a depus dosarul de candidatură la BEJ Teleorman.

Antonescu a spus că formula candidaturi duble, care adună, pune împreună în bătălia electorală pe preşedintele PNL şi pe secreatarul general al PSD este o formulă simbolică şi un angajament referitor la unitatea USL.

„Le mulţumesc tuturor colegilor mei. Suntem gata de aceste bătălii – bătălia alegerilor şi bătălia guvernării pentru România şi pentru Teleorman”, a spus Antonescu.

El a arătat că această campanie a sa din Teleorman va fi o campanie normală, desfăşurată cu toate mijloacele obişnuite, normale, civilizate.

„Sigur că vom merge în campanie, sigur că vom merge împreună, fiecare în zona sa, în colegiile sale, toate aceste lucruri vor fi absolut transparente, în văzul tuturor cetăţenilor”, a spus Antonescu.

Antonescu şi Dragnea şi-au depus, luni după-amiză, împreună, dosarele de candidatură la BEJ Teleorman. Cei doi au fost întâmpinaţi de câteva zeci de susţinători şi li s-au înmânat buchete de flori la intrare.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Țara mare care își face o nouă capitală. Se vor investi în jur de 100 de miliarde de euro pentru construirea noului oraș
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit unul dintre cei mai mari cântăreți. Românii i-au fredonat melodiile
Playtech.ro
S-a schimbat prognoza pentru minivacanța de 1 Mai. Unde plouă
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Delicatesa ignorată de români. În Franța costă enorm, noi o evităm
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Au apărut primele cireșe în România. Incredibil ce preț are o singură cireașă
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Doar radeți untul… Puțini cunosc acest secret… Foarte ușor și gustos…
MediaFlux
Amenzi de până la 6.000 lei pentru românii care stau la bloc. Este complet interzis în 2025
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri