Gabriela Firea, apel la USR şi UDMR să respingă propunerea PNL. „30 de ani de aici înainte, românii vor plăti datoriile lui Cîțu, iar el în loc să-și dea demisia e promovat?”, a declarat revoltată ea.
„Fac apel la UDMR și USR PLUS să nu achieseze la o asemenea propunere de premier. (…) Chiar n-a mai rămas nicio minte lucidă în PNL, care să le zică: fraților, noi am pierdut alegerile. Românii ne-au dat o palmă. Cel mai decent lucru pe care putem acum să-l facem este să-l lăsăm pe numărul 1, PSD, să meargă la Palatul Cotroceni cu propunerea acestei personalități, Alexandru Rafila, iar în jurul său se configureze noul guvern”, a declarat Firea, la Antena 3.
Aceasta a adus încă o dată în vedere că social-democraţii au cerut inițial ca alegerile parlamentare să fie amânate pe fondul epidemiei de covid, și că atât președintele Klaus Iohannis cât și liderii PNL au respins o astfel de variantă.
„Cum știți, noi am dorit, amânarea alegerilor, dar PNL n-a dorit și i-au scos pe români la vot. Și au primit o palmă usturătoare de la români. Acum tot ei insistă, din postura de perdanți ai alegerilor, că sunt învingători? (…) Insistăm ca președintele României să respecte Constituția, regulile și cutumele democrației și să nominalizeze un premier desemnat de partidul care a câștigat alegerile parlamentare”, a spus Gabriela Firea.
„Noi am anunțat că propunrea pentru care insistăm este profesorul epidemiolog Alexandru Rafila. Prioritatea țării este acum sănătatea. (…) Rafila are capacitatea de a forma un cabinet cu specialiști pe toate domeniile de activitate. Sper ca Iohannis să nu mai continue să ignore votul românilor, are câteva zile la dispoziție să se răzgândească și sper că până săptămna viitoare o va face și va accepta propunerea noastră”, a spus Firea.