Coronavirus SUA. Anul acesta, peste 290.000 de oameni infectaţi cu SARS-CoV-2 au murit în SUA, potrivit News.ro.
În ultima săptămână, Statele Unite au înregistrat în medie, într-o zi, 205.601 cazuri de infectare şi 2.260 de decese asociate.
Citeşte şi: Avocatul lui Donald Trump are Covid. Ce mesaj i-a transmis preşedintele SUA
Media a crescut de la 158.396 de contaminări şi 1.176 de decese înregistrate zilnic în urmă cu patru săptămâni.
SUA reprezintă cea mai afectată naţiune din lume, cu peste 15,3 milioane de cazuri.
La nivel mondial, începând cu 8 decembrie 2019, când a fost înregistrat primul caz de infectare cu SARS-CoV-2, în Wuhan (China), au fost înregistrate mai mult de 68,8 milioane de contaminări şi peste 1,56 de milioane de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.
Americanii vor putea fi vaccinaţi împotriva maladiei COVID-19 într-un ritm accelerat, potrivit unui calendar de vaccinare în Statele Unite, ale cărui etape principale au fost prezentate luni de AFP.
Un comitet consultativ al Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA) se va întruni joi, 10 decembrie, după ce a evaluat datele furnizate de studiile clinice ale vaccinului Pfizer-BioNTech, pentru a îşi comunica decizia. FDA va trebui apoi să îşi comunice acceptul definitiv pentru o autorizare în regim de urgenţă şi se va trece la aplicarea schemei cu americani vaccinaţi.
Acea decizie ar putea fi anunţată „în zilele imediat următoare” după întrunirea comitetului consultativ, a declarat Alex Azar, secretar pentru Sănătate şi Servicii Sociale din administraţia americană.
Pe 17 decembrie, acelaşi comitet consultativ se va întruni pentru a evalua de această dată vaccinul dezvoltat de compania Moderna.
Pentru fiecare vaccin, distribuirea sa va începe imediat după aprobarea comunicată de FDA. În cazul vaccinului Pfizer, generalul Gus Perna, coordonatorul operaţiunii „Warp Speed” privind vaccinarea anti-COVID-19, mizează în acest moment pe o autorizare oficială în Statele Unite în data de 15 decembrie.
„În următoarele 24 de ore de după autorizare, vom trimite vaccinurile în toate statele şi teritoriile cu care colaborăm. Iar în orele care vor urma după acest termen, vaccinurile vor putea fi administrate”, a afirmat Alex Azar.
Numărul dozelor de vaccinuri disponibile va fi limitat într-o primă fază. Autorităţile americane au anunţat că 40 de milioane de doze vor putea fi distribuite până la sfârşitul lunii decembrie.
Acest fapt înseamnă că 20 de milioane de persoane vor fi vaccinate în Statele Unite într-o primă etapă, întrucât ambele vaccinuri trebuie să fie administrate în două doze, la intervale de trei săptămâni, respectiv patru săptămâni.