Trei bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 45 de ani, au făcut un scandal în autogara din Arad. L-au bătut pe șoferul autocarului care îi aducea din Italia, nemulțumirea lor fiind că autovehiculul avea o defecțiune.
Conform unui comunicat de joi al Jandarmeriei Arad, un echipaj de Jandarmerie a fost direcționat miercuri după-amiază de către operatorul 112 la sediul unei autogări din municipiul Arad. Acolo fusese reclamat un scandal cu participarea a mai multor persoane.
Ajunsi acolo, jandarmii au identificat persoana apelantă, care a dezvăluit că a fost lovită cu pumnii și picioarele, indicând că agresorii sunt trei persoane dintr-un grup.
https://www.youtube.com/watch?time_continue=5&v=Ls6n-gfAxV0&feature=emb_title&ab_channel=AndreiDan
Scandalul ar fi fost provocat în urma unor neînțelegeri. Cei trei bărbați, pasageri într-un autocar, veniseră din Italia. Ajunși în Arad, șoferul a constatat că autocarul prezintă o defecțiune care trebuie remediată imediat pentru a mai putea continua deplasarea. Pasagerii au fost anunțați cu privire la acest aspect, însă, după mai multe ore de așteptare, răbdarea lor a cedat și au început să ceară socoteală firmei de transport, potrivit ziare.com.
Șoferul a încercat să le explice pasagerilor situația și cât de important e să rezolve defecțiunile, însă trei bărbați nu au înțeles acest lucru și au sărit la bătaie. L-au lovit cu picioarele în zona capului și i-au provocat răni care au necesitat ajutor medical, a transmis Jandarmeria Arad.
Jandarmii i-au identificat pe cei trei agresori și le-a întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Este vorba de doi bărbați din Brașov și unul din Vrancea, cu vîrste cuprinse între 23 și 45 de ani. Au fost amendați cu câte 200 de lei.