Aeroport paralizat în Japonia, din cauza unei bombe din Al Doilea Război Mondial

Activitatea aeroportului din Sendai, unul dintre cele mai frecventate din Japonia, a fost paralizată marţi dimineaţă, după ce în apropierea unei piste a fost descoperită o bombă neexplodată din Al Doilea Război Mondial.
Romania TV
30 oct. 2012, 06:58
Aeroport paralizat în Japonia, din cauza unei bombe din Al Doilea Război Mondial

Toate zborurile de pe aeroportul regional din Sendai au fost anulate până la izolarea dispozitivului exploziv, care a fost descoperit de un muncitor care lucra la repararea sistemului de evacuare a apelor.

Bomba cântăreşte 225 de kilograme, are 110 centimetri lungime şi 35 de centimetri diametru şi, în caz de explozie, schijele ar putea fi proiectate până la un kilometru distanţă.

Cele 92 de zboruri interne şi internaţionale prevăzute marţi cu plecare sau sosire pe aeroportul din Sendai au fost anulate, în timp ce geniştii neutralizau bomba, lansată, probabil, de avioane americane în Al Doilea Război Mondial.

Descoperirea de bombe şi obuze datând din Al Doilea Război Mondial nu este ceva neobişnuit în Japonia. Cele mai multe dispozitive de acest gen au fost găsite în special pe insula Okinawa, unde au avut loc lupte sângeroase între Japonia şi forţele aliate.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Țara mare care își face o nouă capitală. Se vor investi în jur de 100 de miliarde de euro pentru construirea noului oraș
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit unul dintre cei mai mari cântăreți. Românii i-au fredonat melodiile
Playtech.ro
S-a schimbat prognoza pentru minivacanța de 1 Mai. Unde plouă
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Delicatesa ignorată de români. În Franța costă enorm, noi o evităm
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Mormântul Papei Francisc a fost inscripționat greșit. Ce greșeală au găsit specialiștii
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Doar radeți untul… Puțini cunosc acest secret… Foarte ușor și gustos…
MediaFlux
Amenzi de până la 6.000 lei pentru românii care stau la bloc. Este complet interzis în 2025
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri