Veste cumplită primită de Sile Cămătaru în puşcărie. „Vor să mă omoare!”

Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, a primit, în puşcărie, o veste care l-a devastat. Interlopul a fost condamnat într-un dosar care a avut ca obiect "infracţiuni la alte legi speciale", aşa că speranţele sale de a fi eliberat condiţionat într-un alt dosar s-au spulberat.
Filip Stan
27 feb. 2020, 12:26
Veste cumplită primită de Sile Cămătaru în puşcărie.

Sile Cămătaru are mai multe dosare în care solicită liberarea condiţionată. Între timp, Judecătoria Sectorului 5 l-a condamnat într-un dosar care a avut ca obiect „infracţiuni la alte legi speciale”, aşa că speranţele sale de a fi eliberat înainte de termen s-au spulberat.

„Condamnă pe inculpatul Balint Vasile la 9 luni închisoare. Adaugă pedeapsa de 9 luni închisoare la restul de 4 ani 2 luni şi 19 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev de art. 66 lit.a, b, h cp., (…) astfel că, în final se dă spre executare pedeapsa de 4 ani 11 luni şi 19 zile închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev de art. 66 lit.a, b, h cp. Conform art. 65 alin.3 cp., face aplicarea disp. art. 66 lit.a,b,h, pe durata executării pedepsei principale.

Conform art. 72 cp deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată de la 11.12.2017 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 32din 11.12.2017, emis de Curtea de Apel Bucureşti Secţia I Penală şi emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa stabilită prin prezenta. În baza art. 112 alin.1 lit.b cp confiscă de la inculpatul Balint Vasile,următoarele bunuri: telefon mobil Nokia … şi SIM … folosit, telefon GT Star, IMEI …, CARTELĂ Telecom …, cartelă Telecom …, cutie metalică Lipton, folosită, cutie din lemn, bunuri depuse la Camera de Corpuri delicte a Poliţiei Sector 5, conform dovezii seria H nr. 0230242 din data de 10.04.2018″, au decis magistraţii.

Cum se căieşte Sile Cămătaru în puşcărie, pentru relele comise. O poză cât o mie de cuvinte FOTO

În 2019, când a rămas singur după gratii, după ce fratele lui, Nuţu, precum şi fiul şi nepotul său s-au liberat condiţionat, Sile Cămătaru a transmis un mesaj disperat, prin intermediul avocatului. Motivul: un transfer bizar, dispus de şefii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Mai exact, Sile a obţinut aprobarea de a ispăşi restul de pedeapsă în regim semideschis, sperând că va ajunge, ca mulţi alţi condamnaţi din Bucureşti, la Jilava. Însă reprezentanţii ANP au decis să-l trimită pe interlop la Penitenciarul Mioveni, la aproape 130 de kilometri de casă.

„Vor să mă omoare! Ei ştiu că sunt bolnav şi că nu aş rezista să fiu transportat câte 260 de kilometri, dus-întors, prin căldură, nedormit… Deşi legea îi obligă să mă transfere aproape de localitatea de domiciliu, mai ales că mai am şi un alt dosar la Bucureşti, au susţinut că nu au locuri la Jilava şi m-au trimis la Mioveni. Vor să mă ţină toată ziua pe drumuri, între Mioveni şi Bucureşti, ca să mor din cauza afecţiunilor pe care le am şi a epuizării”, s-a plâns Sile Cămătaru.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Orașul impresionant care se află pe două continente. Are o istorie bogată și multe obiective turistice
Capital.ro
Amendă de 825 de lei. Greșeala pe care polițiștii nu o mai iartă. S-a schimbat legea
Playtech.ro
Oana Roman i-a deschis DOSAR PENAL lui Marius Elisei. De ce se războiesc părinții Isabelei
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
O ciocolată l-a lăsat fără permis. E incredibil ce a pățit un șofer
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
CALVARUL prin care a trecut dentista din Brăila, înainte să moară. Detalii șocante din anchetă. Cum a vrut să se protejeze, dar nu a reușit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Patru șoferi și-au primit înapoi permisele după ce rezultatele testelor antidrog au fost infirmate. După 48 de ore, aceștia și-au recăpătat dreptul de a conduce
Capital.ro
Niculina Stoican este în doliu: E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Prim-ministrul ceh critică dur „misiunea de pace” a lui Viktor Orban la Moscova și Beijing
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'