Potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, joi, 150 de milioane de euro de la bănci la o dobândă de – 0,11% pe an, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, cu maturitatea reziduală la 5 de luni.
Valoarea nominală a emisiunii a fost de 150 de milioane de euro, iar băncile au transmis oferte în sumă de 229,1 milioane de euro.
„Este o veste istorică pentru România. Astăzi pentru prima oară în istorie, România s-a împrumutat cu dobânzi negative în euro, aşa cum fac ţări dezolvate. Sunteţi primul premier din istorie care aţi reuşit această performanţă. Este clar un semn din partea investitorilor că tot ce am făcut până acum este apreciat şi ceea ce am spus că vom face în continuare este apreciat. Investitorii au încredere în România„, a subliniat Cîţu.
Acesta a explicat că prin dobânzi negative povara împrumuturilor nu mai este „aruncată” pe generaţiile viitoare iar România dă înapoi mai puţini bani decât a luat.
„România se împrumută la dobânzi negative în euro. Este o performanţă istorică. Ce înseamnă dobânzi negative? Înseamnă că, dacă ne împrumutăm un leu, trebuie să dăm înapoi 90 de bani. Nu mai aruncăm povara împrumuturilor pe generaţiile viitoare, le dăm înapoi mai puţini bani. Acest lucru îl făceau ţări cu rating mai mare decât România. Noi am reuşit, cu guvern interimar, cu situaţia din România, am reuşit să ne împrumutăm la dobânzi negative, ceea ce este o performanţă istorică„, a explicat Florin Cîţu.