Acţiunile grupului francez Sanofi au scăzut cu 2,8% în urma anunţului, în timp ce GSK a înregistrat un declin de 0,2% pe bursa din Londra. Cele două companii au declarat că vor efectua un nou studiu de-a lungul lunii februarie, sperând să obţină un vaccin eficient până la sfârşitul anului viitor, dar presa scrie de un regres în combaterea pandemiei.
Eşecul afectează una dintre cele mai cunoscute tehnologii de creare a vaccinurilor – utilizată împotriva virusului Papiloma şi hepatitei B – care se foloseşte de introducerea în corp a proteinelor dezvoltate în laborator pentru a forţa sistemul imunitar să producă un răspuns de apărare împotriva virusului SARS-CoV-2.
De asemenea, anunţul întăreşte căutarea unor abordări noi pentru combaterea pandemiei, precum cele alese de Pfizer/BioNTech şi Moderna, care folosesc tehnologia genetică mRNA, prin care „păcălesc” corpul să producă aceste proteine. Vaccinurile produse de cele trei companii oferă o eficienţă de aproximativ 95%.
Declaraţiile lansate de Sanofi/GSK conturează provocările cu care se confruntă giganţii farmaceutici în ceea ce priveşte controlarea pandemiei şi subliniază motivele pentru care ţările bogate au cumpărat doze pentru a-şi vaccina de trei ori populaţia în 2021.