”STB SA începe, în noaptea de sâmbătă spre duminică (29.02/ 01.03.2020), decontaminarea tuturor celor aproximativ 1.600 de vehicule aflate în parcul circulant (dintre care 1.110 autobuze, 280 de tramvaie, iar restul – troleibuze). Procedeul utilizat este acela de a pulveriza în interiorul vehiculelor, cu ajutorul unui atomizor, o ceaţă densă de decontaminare, pe baza unei substanţe speciale care distruge virusurile. Acest proces se va desfăşura permanent şi va cuprinde, etapizat, toate vehiculele”, anunţă STB, conform News.ro.
De asemenea, tot în timpul nopţii, vor fi curăţate cele 480 de refugii, cu mobilierul aferent, borne, copertine, garduri de separare a căii de rulare, precizează reprezentaţii STB. Mai mult, vor fi curăţaţi de vegetaţie şi vopsiţi la bază un număr de aproximativ 10 la sută din cei 15.000 de stâlpi aflaţi în administrare.
În cazul în care un vehicul aflat în traseu nu corespunde din punct de vedere al curăţeniei, călătorii pot comunica acest lucru, menţionând numărul de inventar/ numărul de înmatriculare şi linia pe care circulă acesta, la adresa de e-mail relaţ[email protected].