Comentatorul Emil Grădinescu, remarcă ironică. În minutul 70 al partidei Dinamo – Poli Iași, când Daniel Pancu i-a introdus pe teren simultan pe Nicandro Breeveld și pe Mensaj, Emil Grădinescu a comentat:
„Pancu trimite în teren doi jucători negri. Ups, am spus negri! Cred că trebuia să spun altceva. De culoare, poate, după regulile absurde ale globalismului impus de UEFA și nu numai”.
Csaba Asztalos (46 de ani), președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a comentat declarația lui Grădinescu.
„Nu am primit încă nicio sesizare. Vom vedea săptămâna viitoare dacă ne vom sesiza. Fiind vorba de o televiziune, și CNA se poate sesiza. Nu pot să mă pronunț înainte. Vom vedea dacă se face o plângere sau dacă ne vom sesiza.
Nu cred că se poate glumi cu așa ceva! Vedem că lumea a început să glumească și se fac glume proaste! Comentatorii sunt auziți și sunt formatori de opinie. Trebuie să fie atenți.
Luați măsuri, nu justificați un incident cu alt incident. Trebuie să învățăm din astfel de cazuri, nu să le justificăm cu alte incidente în care nu s-au luat măsuri sau nu s-au făcut plângeri”, a declarat Csaba Asztalos pentru GSP.ro.