Amendă colosală pentru Gigi Becali. „Nebun și lacom”, „habar nu are de nicio lege, nu știe de capul lui nimic”, „n-a făcut nimic în viață vieții lui” și „în viață lui n-a pus o cărămidă, nimic”, sunt doar o parte din jignirile pe care Gigi Becali i le-a adus înaltului oficial.
Curtea de Apel București a decis că Becali să-i plătească lui Talpan daune morale de 5.000 de euro, după injuriile aduse. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Înalta Curte, potrivit ziare.com.
Un proces care este pe rolul instanțelor din 2016. Astfel, Talpan îi solicita lui Becali daune de 1 milion de euro drept daune morale. Dosarul a fost deschis la Tribunalul București. Instanță stabilise inițial plata unor daune de 3.000 de euro, apoi Curtea de Apel București a majorat suma la 30.000 de euro. În ultima cale de atac, Înalta Curte a decis rejudecarea cazului la Curtea de Apel București. Așa s-a ajuns la despăgubirile de 5.000 de euro. Decizia a fost dată chiar din septembrie 2020, dar judecătorii au motivat sentință în aceasta lună, conform portalului instanțelor.
„Astfel, reevaluând prin prisma caracterului repetitiv al declarațiilor pârâtului, a faptului că prin natură profesiei de militar reclamantul are un simț al onoarei și reputației mult mai crescut decât al unei persoane medii, precum și prin prisma practicii judiciare inclusiv la nivel european, suma de 3.000 de euro nu satisface principiul reparării integrale a prejudiciului de imagine suferit de reclamant.
În mod evident, suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată reprezintă o suma exagerată, asemenea despăgubiri fiind acordate pentru fapte mult mai grave sau care aduc atingere unor altfel de drepturi fundamentale ale omului.
Curtea vă aprecia că majorarea la suma de 5000 de euro corespunde unor criterii decente, nu conduce la o îmbogățire disproporționată cu fapta apelantului, reprezintă o sancțiune suficientă a comportamentului apelantului,” conchide instanță.
Citeşte şi: Tratamentul lui Gigi Becali pentru COVID. Anamaria Prodan: L-am urmat cu sfinţenie