Eleva în vârstă de 18 ani a fost chemată în faţa liceului de fostul iubit, sub pretextul că vrea să-i ofere un mărţişor. În momentul în care s-au întâlnit, tânărul a început să o bată şi să o tragă de păr. Un jandarm a văzut totul şi a intervenit.
„Un jandarm dâmbovițean aflat în serviciu la Judecătoria Târgoviște a intervenit, luni, 2 martie, pentru a aplana un conflict spontan produs între doi foști concubini.
Tinerii, însoțiți de alți prieteni s-au întâlnit pe bulevardul Unirii din municipiul Târgoviște în imediata vecinătate a instituției unde jandarmul își îndeplinea atribuțiile de serviciu.
La un moment dat, între cei doi, foști concubini, cu vârsta cuprinsă între 18 și 22 de ani, s-a declanșat o altercație pe fondul unor discuții contradictorii. Jandarmul a intervenit prompt și a aplanat starea conflictuală.
Celor doi tineri le-au fost întocmite actele de sesizare, după care au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Târgoviște pentru continuarea cercetărilor”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.