CORONAVIRUS. Un penitenciar din România nu mai primeşte noi deţinuţi. Psihologul instituţiei, izolat la domiciliu

Penitenciarul din Târgu-Jiu nu mai primeşte noi condamnaţi, după ce un psiholog a fost nevoit să se izoleze la domiciliu. Acesta interacţionase cu persoane care au avut contact cu italianul infectat cu noul coronavirus, care trecuse prin Gorj.
Filip Stan
04 mart. 2020, 12:24
CORONAVIRUS. Un penitenciar din România nu mai primeşte noi deţinuţi. Psihologul instituţiei, izolat la domiciliu

Potrivit reprezentanților Penitenciarului Târgu-Jiu, de teama coronavirusului, s-a decis ca nicio persoană condamnată, în aceste zile de judecători, să nu fie adusă în unitatea de detenție. Aici își execută acum pedepsele 263 de deținuți.

„Într-adevăr, una dintre măsuri este și aceasta, ca pe o perioadă de timp, nou-depușii să meargă la Craiova, indiferent de situația lor. Este o măsură de moment, dar se va reveni la situația anterioară. Este una dintre măsurile luate pentru a preveni, pe orice cale, riscul infectării cu acest nou virus. Nu suntem în carantină, sub nicio formă. În contextul în care primul caz a fost raportat în județul Gorj, s-au luat niște măsuri suplimentare”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Lavinia Lupu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu.

În aceste condiții, marți, polițiștii din județul Gorj au fost nevoiți să transporte un bărbat de 40 de ani, condamnat la un an de închisoare pentru furt, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova.

Psihologul închisoare are o vecină angajată la Primăria Drăguțești, pe unde trecuse italianul bolnav de coronavirus care a stat câteva zile în Gorj.

Potrivit unui comunicat transmis de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), miercuri, la nivel național erau în carantină instituționalizată 35 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus).

Alte 10.094 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală. Potrivit GCS, cei trei pacienți sunt internați la Cluj-Napoca și Timișoara, toți cu o stare generală bună.

Citeşte şi Coronavirusul se extinde în România. Al cincilea caz de infectare, confirmat la Timişoara

Spynews
Românul care a înjunghiat-o pe fetița de 11 ani, în Londra, este și el tatăl unui copil de patru ani. Ce obișnuia să posteze pe Internet: ”Absolut sinistre”
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Locul din România care i-a dat pe spate pe străini. Are un potențial turistic uriaș, dar puțini români știu de el: ”Este frumos și unic. Sunteți foarte norocoși să locuiți aici”
Capital.ro
Românii cu mașini pe motorină, taxați mai puțin. A intrat în vigoare azi, 16 august
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
România are CEL MAI MARE preț la gaze naturale din regiune! Grecia și Bulgaria sunt în spatele nostru
Adevarul
Prețul unei jumătăți de secol de închisoare. Cât a primit un bărbat pentru că a stat nevinovat după gratii, timp de 48 de ani
Spynews
Ștefan și Maria de la Mireasa, sezonul 9, vacanță romantică în Italia. Cum și-a răsfățat fostul concurent soția de ziua ei onomastică / FOTO
Spynews
Cum a surprins-o Ronald Gavril pe Anamaria Prodan, de ziua onomastică. Iubitul vedetei a dat dovadă de romantismul suprem | FOTO
Evz.ro
Dispar aceste mașini pe benzină. Anunțul a fost făcut
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani și-a găsit sfârșitul în lacul Colibița. Se afla cu prietenii la scăldat când s-a dezechilibrat și a căzut de pe ponton
Capital.ro
S-a aflat adevărul despre Băsescu. Greșeală monumentală a fostului președinte
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Chinurile Ioanei din Broșteni: Violată de tată, părăsită de mamă! "Mi-a zis că e sfâșiată"
substantial.ro
Tânăr de 19 ani și-a pierdut viața după ce a căzut în lacul Colibița
MediaFlux
BOALA de care suferă DONALD TRUMP după ce a fost ÎMPUȘCAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...