Cristi Borcea, infectat cu Covid-19. Fostul finanțator al lui Dinamo a confirmat pentru Gsp.ro faptul că starea sa este una bună în aceste momente.
Citeşte şi: Dependența lui Cristi Borcea. La ce nu poate renunța fostul patron al echipei Dinamo
În luna septembrie, la scurt timp după deschiderea școlilor, Cristi Borcea mărturisea că posibilitatea răspândirii virusului SARS-CoV-2 îl sperie. Acesta și-a trimis fiul de 4 ani, Milan, la grădiniță, însă a făcut acest lucru cu teamă.
„El se pregătește de vreo săptămână, îi place și vrea să se joace. Logic, eu și mama lui avem o oarecare teamă, eu mai mare, fiindcă știu cum este să ai probleme medicale și nu aș vrea să se întâmple nimănui ceva rău.
Vrem ca Milan să se dezvolte în comunitate, să învețe, să fie alături de copii, să crească frumos, nu într-un bol de sticlă. Trebuie să vadă cum este viața.
Am încredere că, în ciuda a ceea ce se vorbește în media, reprezentanții școlilor și grădinițelor au luat toate măsurile pentru a preveni răspândirea virusului. Repet, am o strângere de inimă, dar încerc să pun binele înainte și să pornesc de la ideea că va fi bine, altfel o luăm razna cu toții”, declara Cristi Borcea pentru Libertatea.
Citeşte şi: Cristi Borcea câştiga 1.000 de lei pe noapte la 15 ani. Dezvăluiri uluitoare: „Era diabolic!”
Soția lui Cristi Borcea a declarat pentru prima dată că a apelat la fertilizare pentru a putea rămâne însărcinată. Mai mult decât atât, intervenția a avut loc în România.
”Da, o să spun pentru prima dată că am apelat la fertilizare. Restul speculaţiilor n-au o bază reală, ştiu că au existat multe scenarii atunci. Nu ştiu de ce, pentru mulţi, fertilizarea este un subiect tabu, pentru că aceasta este o cale de a ne împlini visul de a fi mame.
Sunt multe femei pentru care o sarcină naturală nu e posibilă şi aceasta este singura metodă, nu trebuie să ne ferim, ci trebuie să fim un exemplu şi să le dăm curaj celor care vor să aleagă calea asta. Noi ne doream foarte mult copii şi am apelat la fertilizare aici, în România. Am avut parte de multă discreţie şi de servicii ca-n străinătate” , a povestit Valentina.