Strugurel Matei, primul român condamnat cu executare pentru că a fugit dintr-o unitate Covid 19

Primul român condamnat la închisoare cu executare pentru încălcarea regulilor impuse de pandemie. Vorbim despre un bărbat din Buzău care a fugit dintr-un spital Covid.
Filip Stan
15 dec. 2020, 23:34
Strugurel Matei, primul român condamnat cu executare pentru că a fugit dintr-o unitate Covid 19

Strugurel Matei, un bărbat de 36 de ani, din Grebănu, a fost condamnat la un an de închisoare cu executare după ce, în luna aprilie, a fugit dintr-un container aflat în curtea spitalului Gârlași. Bărbatul era suspect de coronavirus și n-a mai avut răbdare să sosească rezultatele testului, anunță reporterbuzoian.ro.

Pedeapsa cu închisoarea este prima de acest fel din țară, asta după ce mai mulți inculpați ce au comis aceeași faptă au fost condamnați, dar pedeapsa le-a fost suspendată.

Alexandru Rafila, despre posibilitatea unui lockdown: „Dacă oamenii ajung să moară pentru că nu au unde se interna, vor trebui luate măsuri”

În cazul lui Strugurel Matei, sentința este clară: un an de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi.
De menționat că bărbatul nu avea antecedente penale. Fapta sa a fost însă considerată una gravă, mai ales că bărbatul nu s-a gândit deloc la semenii pe care i-ar fi putut infecta:

Pe 19 aprilie a fost internat cu tuse puternică, iar pe 20 a fugit din container și s-a dus direct la gară, pentru a se urca în trenul ce urma să-l ducă acasă. Aici a fost găsit de polițiștii de la TF, care l-au dus înapoi la spital.

Ulterior, rezultatul testului avea să releve că Strugurel Matei nu era infectat cu virusul SARS-COv-2. Sentința Judecătoriei Buzău nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Pe teritoriul României, 42.590 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.666 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 64.751 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 138 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.472 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.214 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 14 decembrie a.c., 5.795 de  sancţiuni contravenţionale, în valoare de 904.580 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 2 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în mălai când îl depozitezi în casă. Nu se va altera niciodată, nu va face musculițe sau molii. Așa o să-l ai perfect pentru cele mai gustoase și pufoase rețete de mămăligă
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Playtech.ro
Care ar fi cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Artistul s-a...
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne să mai aibă probleme
Ego.ro
Ce spunea soția lui Cotabiță despre artist. Nu era fan înrăit, dar i-a dat un mesaj ca să...
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Trupe nord-coreene redistribuite în regiunea Belgorod a Rusiei
MediaFlux
DE ce a MURIT de fapt GABRIEL COTABIȚĂ! S-a aflat ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni