Decizie incredibilă în cazul pacientei arse la Spitalul Floreasca. Medicul Mircea Beuran va fi despăgubit de unitatea medicală

Deciziile prin care medicul Mircea Beuran a fost demis de la conducerea Clinicii de Chirurgie a Spitalului Floreasca, după ce o pacientă a luat foc pe masa de operaţie, sunt lovite de nulitate şi nemotivate. Totodată, acestea nu individualizează obligaţiile încălcate de chirurg.
Razvan Mihalascu
16 dec. 2020, 09:47
Decizie incredibilă în cazul pacientei arse la Spitalul Floreasca. Medicul Mircea Beuran va fi despăgubit de unitatea medicală

Medicul Mircea Beuran va fi despăgubit de Spitalul Floreasca, după cum a decis, luna trecută, un judecător de la Tribunalul Bucureşti. Unitatea medicală va trebui să-i plătească chirurgului şase salarii cu sporurile aferente, mai exact salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat Mircea Beuran, de la data revocării, 7 ianuarie 2020, şi până la data de 5 iunie 2020, notează Ziare.com.

De asemenea, medicul Mircea Beuran a mai cerut să fie reintegrat şi în funcţia de şef al Secţiei clinice de Chirurgie Generală III, însă instanţa i-a respins solicitarea.

Tribunalul Bucureşti a decis că demiterea medicului Mircea Beuran nu a fost legală. Hotărârea instanţei poate fi atacată de Spitalul Floreasca la Curtea de Apel.

Cazul femeii care a ars pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca

Medicul Mircea Beuran a fost demis în ianuarie de ministrul Sănătăţii din acea perioada, Victor Costache. Chirurgul a fost cercetat administrativ, iar ancheta în cazul pacientei care a luat foc pe masa de operaţie a scos la iveală faptul că a fost vorba despre o eroare umană.

Mircea Beuran ar fi încălcat 10 din cele 33 de obligații contractuale pe care le avea. Mai mult, Inspecţia Sanitară a sancţionat cu amenzi unitatea spitalicească, pentru neregulile găsite, cât şi întreaga echipă care a participat la intervenţia chirurgicala – de la asistent, până la conducătorul echipei. Totalul amenzilor aplicate este de 30.000 de lei, 20.000 de lei pentru spital şi 10.000 de lei care se împart intre membrii echipei medicale, notează sursa citată.

Pacienta care a luat foc pe masa de operaţie avea 66 de ani şi suferea de cancer pancreatic. Femeia a murit pe 29 decembrie, la o săptămână de la incidentul produs în sala de operaţie. Ea a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului.

Pacienta avea 66 de ani si suferea de cancer pancreatic. A murit pe 29 decembrie, la o săptămână de la incidentul din sala de operație. Ea a suferit arsuri pe 40% din corp.

Citeşte şi: Pacientă arsă pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca. Ministrul Sănătăţii trimite corpul de control

Medicul Mircea Beuran va fi despăgubit de Spitalul Floreasca. Cum a avut chirurgul câştig de cauză în instanţă

Judecarea procesului lui Mircea Beuran a durat aproape un an. Magistraţii i-au dat dreptate medicului şi au stabilit că deciziile prin care a fost revocat din funcţie sunt nemotivate şi lovite de nulitate.

„Din analiza deciziilor nr. 1/6 ianuarie 2020 și nr. 23/7 ianuarie 2020, tribunalul constată că acestea nu sunt motivate în fapt, simpla arătare a împrejurării că revocarea a fost dispusă pentru încălcarea obligaţiilor prevăzute în secţiunea Obligaţiile Şefului de Secţie,” au afirmat judecătorii, conform sursei citate.

Instanţa a stabilit că revocarea din funcţie a şefului de secţie în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin contract nu constituie o motivare corespunzătoare, „întrucât nu se individualizează obligațiile încălcate şi respectiv obligațiile asumate şi neîndeplinite, faptele din care rezultă neîndeplinirea obligațiilor, respectiv încălcarea obligaţiilor, reclamantul (Mircea Beuran- n.red.) având dreptul de a cunoaşte motivele care justifică măsura revocării din funcţia de şef de secţie.”

Conform sursei citate, rolul motivării unui act este acela de a-l obiectiva, de a-i justifica însăși existenţa, de a elimina arbitrariul şi eventualul sau caracter discreţionar, motivarea nefiind facultativă, opţionala, existenţa ei nedepinzând de factori subiectivi şi nici de elementele particulare ale fiecărui caz concret.

Citeşte şi: Mircea Beuran, infectat cu COVID-19. A ajuns la TERAPIE INTENSIVĂ: nu este intubat, dar primeşte oxigen

 

 

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Afacerea cu care are succes Samuel din Satu Mare. Produsele le vinde cu 1 leu, iar foarte mulți români sunt înnebuniți să le cumpere de Paște
Capital.ro
EXCLUSIV Românii obligați să achite taxă. Se trimite formular semnat la ANAF. Data limită, 26 mai
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Pâinea biblică, cea mai sănătoasă din toate timpurile. Rețeta apare într-un verset
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți