Diaconescu a anunţat OFICIAL că va candida împotriva lui Ponta: „Fiica mea l-a preferat pe premier”

Dan Diaconescu a anunţat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, organizată la sediul OTV, că va candida la alegerile parlamentare împotriva lui Victor Ponta, în colegiul 6 Târgu Jiu.
Romania TV
30 oct. 2012, 18:20
Diaconescu a anunţat OFICIAL că va candida împotriva lui Ponta:

„Vreau să vă anunţ că, începând de azi, doi noi membri ai PPDD: eu şi colegul meu Tudor Barbu. Tot astăzi, ni s-au alăturat o mulţime de alte somităţi precum doctorul Firică, membru al mai multor academii din străinătate, precum şi academicianul Mircea Ifrim”, a anunţat Dan Diaconescu.

Totodată, Diaconescu a anunţat oficial că va intra în cursa pentru câştigarea colegiului 6 Camera Deputaţilor din Târgu Jiu, concurându-l pe preşedintele PSD, Victor Ponta. În acest scop, Diaconescu îşi va muta domiciliul în oraşul gorjean pentru următoarele 30 de zile.

Candidez pentru că România trebuie să scape de prim-ministrul care a înrăutăţit vieţile românilor şi a scăzut nivelul de trai. Aţi văzut cu toţii în ultimele zile cum megaciocoii fug de înfruntare, aţi văzut un blat ordinar între ARD şi USL, ARD desemnându-şi candidaţi de mucava acolo unde candidează lideri ai USL şi viceversa. Noi am ales colegiul în care candidează Victor Ponta, colegiu care va deveni cel mai important din România. Candidez pentru a convinge oamenii din Târgu Jiu că revoluţia votului trebuie să înceapă acolo”, a declarat Diaconescu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul OTV.

Liderul PPDD s-a arătat încrezător că îl va scoate pe Victor Ponta din Parlament. „Ziua de 9 decembrie va fi ultima zi în care Victor Ponta va fi prim-ministru în România. Cred că el ar trebui să demisioneze de acum, nu să folosească un între guvern împotriva mea. Îi va fi greu să renunţe la maşina cu girofar şi la elicopter, dar fără ele îi va fi foarte greu să mă poată învinge„, a apreciat Diaconescu.

Acesta a explicat şi de ce a ales să candideze împotriva lui Ponta şi nu în Teleorman, contra lui Antonescu. „Fiica mea l-a preferat pe Victor Ponta pentru că se distrează teribil când îl vede la televizor pe Ponta pe care îl compară cu Mickey Mouse„, a mai spus Diaconescu.

El a precizat că pentru Senat va candida Tudor Barbu, colegul său de la OTV.

Pe de altă parte, Dan Diaconescu a declarat că în colegiul în care va încerca să obţină un mandat de parlamentar George Becali, PP-DD l-a desemnat candidat pe Mircea Chelaru.

„Toţi candidaţii noştri importanţi i-am direcţionat către candidaţii lor importanţi, Mihai Răzvan Ungureanu, Vasile Blaga, Elena Udrea”, a ţinut să sublinieze realizatorul de televiziune.

Dan Diaconescu a declarat că toţi cei aproximativ 500 de candidaţi ai PP-DD au semnat o declaraţie de demisie în alb şi o conveţie, valabile pe toată durata mandatului, prin care, dacă vor fi aleşi în Parlament şi vor părăsi partidul, se obligă să plătească despăgubiri partidului care le-a susţinut candidatura în alegerile parlamentare.

El a explicat că acesta este un demers juridic prin care se încearcă împiedicarea traseismului politic şi „securizarea” votului populaţiei. Diaconescu a precizat că despăgubirile nu vor fi plătite dacă persoana părăseşte şi Parlamentul.

Chestionat dacă nu cumva acest demers nu vine în contradicţie cu faptul că mai mulţi candidaţi ai PP-DD în alegerile din 9 decembrie provin de la alte partide, el a menţionat că aceştia sunt doar în număr de 50 şi au făcut dizidenţă în partidele lor.

Întrebat dacă va mai continua să îşi facă propria emisiune de televiziune, Dan Diaconescu a răspuns că în continuare va putea fi văzut de alegători în studiourile televiziunile locale din judeţul Gorj, în „absolut toate scările de bloc, în curţile oamenilor şi în pieţe”.

Candidatura liderului PP-DD, Dan Diaconescu, pentru un mandat de deputat în Colegiul 6, Târgu Jiu, unde candidează şi preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost înregistrată oficial, marţi seară, la Biroul Electoral Judeţean Gorj. Principalii contracandidaţi ai lui Dan Diaconescu în Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor sunt liderul PSD, Victor Ponta, şi consilierul municipal PDL Nicolae Daviţoiu, care este şi preşedintele PDL Târgu Jiu.

Liderul USL Victor Ponta şi-a depus marţi candidatura la alegerile parlamentare din 9 decembrie, alături de ceilalţi şapte candidaţi din partea USL Gorj. Victor Ponta va candida în Colegiul 6, Târgu Jiu, pentru un post de deputat.

Întrebat de jurnalişti dacă se teme de contracandidaţii lui, Victor Ponta a răspuns: „N-am contracandidaţi în Târgu Jiu. Eu n-am contracandidaţi aici. Singura problemă este să-i conving pe oameni cum i-a convins şi domnul primar Cârciumaru, şi domnul Călinoiu, să mă ţină în echipă. Aici e important ca oamenii să aibă în continuare încredere în noi”.

Întrebat dacă are emoţii, Victor Ponta a răspuns: „Am emoţii şi pentru 2016, mai ales că acum…. or să mă voteze oamenii, dar în 2016 vreau să văd dacă va fi la fel.”

Ulterior, liderul PSD a declarat că „este posibil” ca USL să obţină toate cele opt colegii din Gorj cu peste peste 50 la sută din voturi.

„Eu consider că este un obiectiv rezonabil şi posibil ca USL să câştige cu peste 50 la sută toate cele opt colegii din Gorj. De altfel, în 2008, când eram separaţi de PNL, noi am avut patru colegii cu peste 50 la sută şi celelalte în apropiere, acum, împreună cu colegii liberali da, cred că vom câştiga toate cele opt colegii”, a spus Ponta, după depunerea candidaturii la BEJ Gorj, potrivit Mediafax.

Referitor la posibila candidatură a lui Dan Diaconescu în Gorj, Ponta a mai spus, răspunzând unei întrebări, că „toată lumea e binevenită” în acest judeţ, dar că „mulţi au venit şi au plecat”.

„Aveţi dumneavoastră, presa, o obsesie. Nu ştim dacă vine şi mulţi au venit şi au plecat. Toată lumea e binevenită la Gorj. Cum e vorba, lung e drumul Gorjului. Dar nu asta e problema, problema e că Gorjul e un judeţ dezavantajat de ceea ce s-a întâmplat în România după 1990. Încet-încet am început să reconstruim această zonă şi să dăm oamenilor o speranţă de a trăi aici, de a trăi o viaţă mai bună”, a afirmat Ponta.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Informație pentru cei care stau la casă. Se aplică neapărat în fiecare curte
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Mari greșeli făcute de șoferi. Se încurcă în sensul giratoriu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație