Mihai Bobonete a dat primele informaţii despre infecţia cu Covid 19. Actorul din serialul de la PRO TV a ținut secret faptul că a contractat noul coronavirus, dar, după ce testul a repetat a ieșit negativ, Bobiță, a oferit prima fotografie şi primele declaraţii despre lupta cu virusul care a îngenunchiat planeta
Mihai Bobonete a intrat în direct la emisiunea Vorbește lumea și a vorbit starea lui de sănătate, după ce s-a vindecat de Covid-19. De asemenea, actorul a povestit despre atmosfera de la filmări, pe timp de pandemie.
Mihai Bobonete a fost infectat cu coronavirus: ”Am izbăvit și cu Covidele ăsta. Sunt negativ deja”
Mihai Bobonete spune că a avut o formă ușoară a bolii. ”Sper că am scăpat fără mari repercusiuni, dar încă n-am ajuns să fac tomograful la plămâni, care se face la 2-3 săptămâni, după ce ieși din izolare. Eu am abia o săptămână de când am ieșit din izolare. Copiii, slavă Domnului, au trecut cel mai ușor prin treaba asta (…). Nu e foarte funny să stai cu copiii să știi că toți sunt bolnavi, să știi că dacă boala ar lua-o în altă direcție nu are cine să te ajute, știm care e situația prin spitale”, a spus actorul.
Bobonete s-a izolat în mansarda casei sale, care este amenajată cu toate cele necesare. De altfel, acolo se află și biroul lui. Actorul a mărturisit, în stilul său umoristic, cum se pregătește de sărbători.
”Le-am luat în ordine, întâi am făcut Covid, toată familia, daa. Nu faci sărbătorile înainte și brăduțul înainte să faci covidul. Brăduțul l-am făcut când am ieșit din izolare. Acum facem convalescența, după care Crăciunul”.
Mihai Bobonete a povestit și despre atmosfera de la filmări în perioada de pandemie, menționând că a fost destul de dificil:
„Dragoș a organizat o producție care era protejată din cap până în picioare. Se stătea cu mască, geluri, se mânca separat, unde noi acolo eram o familie, mâncam toți în același loc. Gândiți-vă că noi suntem 13 actori și avem 2 rulote. Acum s-a schimbat treaba.
Vindecarea, anunţată pe Facebook
„Gata, domnule, am izbăvit și cu Covidele ăsta, sunt negativ deja, sper că am și anticorpi, iar pe această cale o să beau o țuică fiartă, căci de brăduț s-au ocupat fetele, iar Moșul Bin deja mi-a trimis un cadou pentru supra oameni, adică XXXL ca să fluture klumea când sar ca nebunul la primul concert live. Multă sănătate vă doresc tuturor!’, a scris actorul din Las Fierbinți pe una dintre rețelele de socializare.
La începutul lunii martie, când în România s-a decretat stare de urgență filmările pentru serialul Las Fierbinți s-au sistat. Acestea s-au reluat în luna iunie, însă nu înainte de a se lua măsurile de protecție necesare.