Noi măsuri pentru cei care merg în Grecia de Sărbătorile de iarnă. Vor fi obligaţi să intre în izolare

Grecia extinde lockdown-ul până în 7 ianuarie 2021. Autorităţile elene înăspresc condiţiile de intrare pe în ţară. Pe lângă obligativitatea prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul acestui stat, completarea formularului PLF și, în cazul intrărilor pe la frontierele rutiere, efectuarea unui test rapid, cu rezultat imediat, toate persoanele vor fi obligate să se autoizoleze la domiciliu.
Alina Andrei
17 dec. 2020, 12:14
Noi măsuri pentru cei care merg în Grecia de Sărbătorile de iarnă. Vor fi obligaţi să intre în izolare

Autoritățile elene au actualizat condițiile de intrare în Grecia, în contextul evoluției pandemiei de COVID-19. Astfel, starea de carantină (lockdown) a fost prelungită până la data de 7 ianuarie 2021, pe fondul eforturilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

De asemenea, conform noilor măsuri, toate persoanele care vor intra în Grecia în perioada 18 decembrie 2020 – 7 ianuarie 2021, pe la frontierele terestre, aeriene sau maritime, vor fi obligate să se autoizoleze la domiciliu pentru o perioadă de trei zile. Această măsură se adaugă la celelalte condiții care sunt deja în vigoare, respectiv obligativitatea prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul acestui stat, completarea formularului PLF și, în cazul intrărilor pe la frontierele rutiere, efectuarea unui test rapid, cu rezultat imediat.

Totodată, conform noilor prevederi legislative, conducătorii auto de transport internațional de mărfuri sunt exceptați de la obligativitatea autoizolării dacă se află în tranzit sau dacă preiau marfă din Grecia și părăsesc imediat teritoriul acestui stat. În situația în care preluarea mărfii are loc la mai multe zile după sosirea în Grecia, transportatorul are obligația de a intra în autoizolare până la momentul plecării sau până la expirarea perioadei de trei zile.

Citeşte şi: Noi restricţii în Europa. Danemarca închide şcolile pentru prima oară după luna aprilie, Grecia extinde lockdown-ul până în 2021

MAE recomandă cetățenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate și de a respecta cu strictețe măsurile adoptate în contextul pandemiei de COVID-19.
MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena +302106774035 sau al Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy