”Domnule Iohannis, e timpul să vă arătaţi la faţă şi să anunţaţi oficial că aţi renunţat la ideea anticipatelor. România, ţara al cărui preşedinte sunteţi, are nevoie de stabilitate politică şi guvernamentală. Poate unora nu le convine, poate altora li s-au încurcat socotelile politice, poate nici dumneavoastră n-aţi luat în serios faptul că Florin Cîţu ar putea fi cu adevărat prim-ministru, dar iată că viaţa bate calculele făcute pe ciornele din şedinţele de partid. Şi le cam bate cu pumnul, după cum se vede”, a scris marţi Turcescu pe Facebook.
Deputatul PMP îi transmite preşedintelui că trebuie să vorbească cu ţara, cu oamenii care l-au votat şi să le spună ”că jocurile politice intră în carantină măcar până trece pericolul COVID-19”.
”Aşa că, domnule preşedinte, vorbiţi! Vorbiţi cu ţara, vorbiţi cu oamenii care v-au votat, spuneţi-le că jocurile politice intră în carantină măcar până trece pericolul COVID-19! Şi daţi undă verde instalării unui guvern pe deplin funcţional la Palatul Victoria! Ţara nu vă va fi recunoscătoare, dar măcar va fi ceva mai pregătită”, a fost mesajul lui Turcescu.