Nouă alertă de măşti neconforme, emisă în România. De unde provin produsele care nu protejează împotriva COVID-19

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a emis încă o alertă de măşti neconforme aflate pe piaţă. Notificarea României a fost validată de Sistemul de alertă rapidă al Uniunii Europene – RAPEX.
Razvan Mihalascu
18 dec. 2020, 11:03
Nouă alertă de măşti neconforme, emisă în România. De unde provin produsele care nu protejează împotriva COVID-19

Nouă alertă de măşti neconforme, emisă în România. În urma verificărilor, ANPC anunţă că 10.000 de măşti neconforme au fost oprite de la comercializare, la jumătatea lunii noiembrie, relatează Mediafax.

„Îi asigurăm încă o dată pe consumatori că sănătatea și drepturile lor sunt protejate de instituția noastră permanent. Direcția de Control și Supraveghere Piață a ANPC realizează acest lucru direct, în mod deosebit în condițiile acestui an marcat profund de criza sanitară globală.

Iar faptul că nu mai puțin de 18 alerte de măști neconforme de pe Sistemul RAPEX al Uniunii Europene vin din partea României, până în acest moment, certifică acest lucru. Nu ne oprim niciun moment, prioritatea noastră fiind, ca întotdeauna, consumatorul și dreptul său de a fi tratat corect de operatorii economici”, a declarat Eduardt Cozminschi, președintele ANPC.

Nouă alertă de măşti neconforme, emisă în România. Recomandările ANPC

Măştile provin din China, poartă marcajul CE, însă nu nu sunt certificate ca echipament de protecție de către vreun organism relevant.

„În consecință, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerințele de sănătate și siguranță și, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător dacă nu este combinat cu măsuri suplimentare./Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecție și standardul european relevant EN 149”, se arată în alertă.

ANPC îi avertizează pe operatorii economici ca, înainte de a introduce la vânzare astfel de măşti, să consulte site-urile ANPC și pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul „produse interzise comercializării”.

Găsiţi aici lista completă a măştilor neconforme.

Citeşte şi: Ministrul Economiei: Jumătate dintre măştile de pe piaţă nu protejează împotriva Covid-19

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Anunț important pentru toți cei care au contract cu PPC, Hidroelectrica, E.ON sau Engie. Totul e gratuit și se poate face în câteva minute
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Au fost activate mecanismele de urgenţă. Interzis de astăzi, 11 aprilie
Playtech.ro
Detaliu cumplit! Cine era familia din elicopterul prăbuşit, de fapt? Părinţii erau celebri, imaginea de dinainte de impact
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Ioana Tufaru este însărcinată la 48 de ani! Fiica Andei Călugăreanu a dat vestea, în premieră, pentru WOWbiz. Cum a aflat că va mai avea un copil? „Sper să pot să duc sarcina până la capăt”
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Doliu în presă. A murit un mare jurnalist. Mesaj emoționant de adio
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Călin Georgescu se întoarce! Declarații delirante despre CINE ar controla ”tot sistemul” din România. Readuce în actualitate tema ieșirii României din UE și NATO!
MediaFlux
Prăbuşirea pensiilor publice: Românii vor primi doar 30% din salariu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?