Victor Ponta a oferit prima reacţie despre moarte lui Lucian Bolcaş:
„Este unul dintre puţinii oameni de la care am avut foarte mult de învăţat şi care nu m-a dezamăgit niciodată ca personalitate, pregătire, caracter. Din păcate, Dumnezeu îi ia pe cei buni. Dumnezeu să-l odihnească şi să încercăm să învăţăm cât mai mult din lucrurile bune pe care le-a făcut”, a spus liderul Pro România, Victor Ponta, la România TV.
Fostul premier şi-a amintit că Lucian Bolcaş îşi susţinea mereu punctul de vedere, chiar dacă „puteai să îi fii cel mai dur adversar, puteai să fii total împotriva a ce spune”
„Pentru mine, o să rămână un om pe care îi voi respecta şi de la care am învăţat enorm lucruri bune”, a menţionat Victor Ponta.
Lucian Bolcaş a murit, miercuri, la vârsta de 77 de ani. Avocatul și-a dedicat mai bine de jumătate de secol meseriei. A fost şi deputat din partea PRM în două legislaturi începând cu anul 2000. În ultima vreme, Lucian Bolcaş nu a mai apărut în spaţiul public din cauza unor probleme de sănătate.