Ela susţine că numărul cazurilor de îmbolnăvire va creşte, iar România va trece la următoarea fază. „Mai devreme sau mai târziu vom trece în scenariul trei. Este o certitudine. Suntem pregătiţi, avem resursa umana necesară, avem paturile de terapie intensivă, încă avem consumabile, ne luptăm cu orice înseamnă fenomen speculativ, de aceea am blocat exportul paralel”, a spus Costache.
Ministrul Sănătăţii a spus că „important este să nu repetăm din greşelile trecutului”, adaugând că „nu este momentul să aruncăm cu piatra, să acuzâm pe nimeni în momentul de faţă”.
„Este un sistem sanitar slăbit, este un sistem sanitar care a fost legiferat şi întreţinut nesănătos ani de-a rândul, un sistem sanitar care are foarte mult până va ajunge la nivelul Franţei, Germaniei sau Italiei care aţi văzut cât de repede un sistem sanitar ultraperformant cum a fost dat peste cap de această epidemie de COVID-19”, a afirmat Victor Costache, miercuri seara, într-un interviu la Antena 3, referindu-se la sistemul de sănătate românesc.
„Trebuie toţi, ca popor, ca societate, să conştientizăm că nu mai putem în momentul de faţă să trăim ca până acum. Trebuie să călătorim mult mai puţin, să evităm aglomeraţiile până reuşim să descifrăm secretele acestui virus”, a mai spus ministrul Sănătăţii.