„Este inadmisibil să se închidă Casele de Pensii, aşa cum am aflat că s-a întâmplat la Bucureşti. Cer public preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice să ia măsuri, până la demiterea conducerii Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, respectiv a Caselor de Pensii din sectoare. Nu avem cum să pasăm responsabilitatea de la o instituţie la alta. Ceea ce s-a întâmplat în Bucureşti a făcut ca pensionarii să fie trimişi de la Casa de Pensii, unde nu se mai lucrează decât pentru acordarea ajutoarelor de înmormântare, către Poştă, acolo unde angajaţii oficiilor poştale au fost expuşi unei situaţii de aglomerări de persoane la coadă, ceea ce în mod evident nu face decât să sporească riscul de contaminare prin faptul că în oficiile poştale este în acest moment aglomeraţie. Nu aceasta este soluţia”, a declarat Violeta Alexandru.
Ministrul interimar al Muncii a apreciat că nu există niciun motiv pentru care instituţiile publice din coordonarea Ministerului să fie închise în acest moment.
„Instituţiile publice din coordonarea Ministerului Muncii trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi de solidaritate. Nu suntem în acest moment în situaţia în care să închidem instituţii publice. Nu avem niciun motiv să închidem instituţiile publice. Fac un apel către toate instituţiile care sunt în coordonarea Ministerului Muncii să nu închidă instituţiile pe care le au în coordonare. Instituţiile publice trebuie să rămână responsabile, ele sunt primele care trebuie să dea semnalul în societate că lucrurile sunt sub control. Aceste servicii trebuie să se pună la dispoziţie, cu asigurarea – şi este grija conducătorului fiecărei instituţii – măsurilor de igienă şi de protecţie pentru a face faţă acestei epidemii. Adevărul este că nu ştim cât va dura această situaţie excepţională în care ne aflăm, şi de aceea nu putem include instituţiile publice, lăsând oamenii fără pensii, fără beneficii sociale, într-o perioadă extraordinar de grea. Aş vrea să profit de ocazie să mulţumesc poştaşilor care livrează pensiile către pensionari, inclusiv agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, pentru derularea în continuare a activităţilor specifice de plată a beneficiilor sociale”, a declarat Violeta Alexandru.