Măsuri de urgenţă la Sinaia pentru respectarea măsurilor de prevenţie, după ce pârtiile şi telegondola au fost luate cu asalt

Autoritățile au decis să ia o serie de măsuri de urgență în Sinaia, după ce deschiderea pârtiilor de ski a adus aglomerație de nedescris. Sute de români au stat la coadă să urce în telescaun, fără să respecte distanțarea impusă de pandemie.
George Russo
19 dec. 2020, 20:22
Măsuri de urgenţă la Sinaia pentru respectarea măsurilor de prevenţie, după ce pârtiile şi telegondola au fost luate cu asalt

Măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 în zonele aglomerate ale domeniului schiabil au fost dispuse de autorităţile locale din Sinaia, anunţă Primăria într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, edilul Vlad Oprea a solicitat suplimentarea efectivelor de jandarmi, jandarmi montani şi poliţie pentru asigurarea respectării măsurilor sanitare la Cota 1000, 1400, 2000, în Valea Soarelui şi Valea Dorului, potrivit unui comunicat al Primăriei Sinaia transmis Agerpres.

CLSU a mai decis să trimită o solicitare pentru sprijin către Garnizoana Predeal – Batalionul 21 Vânători de Munte.

Măsuri de urgenţă adoptate în Sinaia

„S-a decis, începând cu data de 21 decembrie 2020 deschiderea traficului auto pe Drumul Cotei, dar şi crearea unui segment de drum cu sens unic, de la intersecţia străzilor Drum Nou Cota 1400 şi Calea Codrului ( Hotel Ioana) până la Cabana Schiori. Prin aceste măsuri, traficul va fi fluidizat pe durata Sărbătorilor, iar numărul locurilor de parcare va creşte”, precizează comunicatul.

De asemenea, toţi operatorii pe cablu vor fi obligaţi să asigure delimitarea culoarelor de trafic prin montarea de garduri şi parapeţi dar şi să difuzeze, la fiecare 15 minute, mesaje audio care să amintească publicului caracterul obligatoriu al măsurilor impuse: distanţare şi mască.

Ca măsură suplimentară se pregăteşte un Proiect de Hotărâre a Consiliului Local Sinaia prin care forţele de ordine să aibă posibilitatea de a aplica sancţiuni acelora care nu respectă regulile de funcţionare a domeniului schiabil, se mai arată în comunicatul Primăriei.

Citeşte şi: Coronavirusul a mai răpit un bebeluş. O fetiţă de câteva luni, din Suceava, a murit de Covid

 

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Românii care stau la casă sunt obligați să plătească. Este ORDIN în România
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
E ZIUA DECISIVĂ pentru milioane de români! Anunțul momentului
Adevarul
Român stabilit în Spania, surprins de transformarea țării natale: „A ajuns mai bine decât toate suratele ei est europene”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Adevărul despre Traian Băsescu. A lovit sau nu a lovit copilul
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Mașinile sunt interzise. Restricția a intrat în vigoare de miercuri, 14 august, de la ora 20:00
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
Daniel Baciu, anunțul momentului pentru seniori după ce s-a terminat recalcularea! Șeful Casei de Pensii a dat vestea: „Avem o creștere a pensiei”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...