„Discuţiile din cadrul coaliţiei au continuat şi duminică, acoperind toate detaliile legate de programul de guvernare şi de modul de lucru în coaliţie„, au transmis reprezentanţii coaliţiei. Acest acord pentru guvernare va fi semnat de către liderii celor trei formaţiuni politice luni, 21 decembrie în jurul orei 19.00, la Parlament, au mai anunţat ei.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, anunţa duminică după-amiază, la Parlament, că au fost făcute progrese importante legate de un acord pentru guvernare, urmând să mai fie două capitole de încheiat. El a precizat că atunci când discuţiile vor fi finalizate, va fi prezentat şi programul de guvernare.
“Am făcut progrese foarte importante.(…) Practic programul mai are două capitole care nu sunt finalizate la momentul la care am plecat. Au rămas puncte de armonizat care vor fi armonizate într-o analiză pe care o vom face cu colegii din coaliţia de guvernare la nivel de lideri de partide”, afirmase liderul PNL, în jurul orei 16.
Negocierile PNL-USR PLUS-UDMR de duminică au avut ca teme justiţia, sănătatea şi reforma electorală. Vineri a fost finalizată împărţirea ministerelor, iar sâmbătă fuseseră stabilite principiile pentru împărţirea posturilor de prefect şi a celor de secretar de stat. Tot sâmbătă a fost discutată o mare parte din programul de guvernare, fiind abordate domeniile finanţe, fonduri europene şi digitalizare.