China anunţă, după teste clinice, că medicamentul antigripal Favipiravir arată eficacitate în tratarea COVID 19

China a finalizat cercetările clinice ale Favipiravir, un medicament antiviral care a demonstrat eficacitate clinică împotriva bolii provocate de noul coronavirus, COVID-19, a anunţat marţi un oficial citat de agenţia Xinhua.
Romania TV
17 mart. 2020, 16:19
China anunţă, după teste clinice, că medicamentul antigripal Favipiravir arată eficacitate în tratarea COVID 19

Favipiravir, un medicament pentru gripă, aprobat pentru utilizare clinică în Japonia în 2014, nu a demonstrat reacţii adverse evidente în studiul clinic, a declarat într-o conferinţă de presă Zhang Xinmin, directorul Centrului Naţional pentru Dezvoltare Biotehnologică, aflat sub autoritatea Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei din China.

Peste 80 de pacienţi au participat la studiul clinic desfăşurat într-un spital din oraşul Shenzhen, situat în provincia Guangdong din sudul Chinei. 35 dintre aceşti pacienţi au beneficiat de tratament cu Favipiravir, iar 45 au fost incluşi într-un grup de control.

Rezultatele au demonstrat că pacienţii cărora li s-a administrat tratamentul cu Favipiravir au avut rezultate negative la testarea pentru acest virus într-un timp mai scurt în comparaţie cu pacienţii din grupul de control.

Un studiu clinic randomizat, multicentric, condus de Spitalul Zhongnan al Universităţii Wuhan, a sugerat totodată că efectul terapeutic al Favipiravir este mult mai bun în comparaţie cu cel observat la grupul de control.

Favipiravir a fost recomandat echipelor de medici şi ar trebui inclus în planul de diagnostic şi tratament aplicat pentru COVID-19 cât mai curând posibil, a spus Zhang.

O companie farmaceutică chineză a primit aprobarea Administraţiei Naţionale pentru Produse Medicale pentru a produce în masă medicamentul şi pentru a asigura o aprovizionare stabilă, a adăugat Zhang, citat de Xinhua.

Citeşte şi: China autorizează primele teste pe oameni ale unui vaccin împotriva coronavirusului

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să faci cu tulpinile trandafirilor iarna ca să ai cea mai frumoasă grădină în primăvară. Va fi o explozie de flori și toți vecinii te vor invidia. Secretele florarilor olandezi
Capital.ro
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni