Alfred Simonis, liderul Grupului #PSD din Camera Deputaților: ”Prețurile au luat-o razna! Și asta s-a întâmplat pentru că, odată cu decretul privind instaurarea stării de urgență, nu a fost adoptat și actul normativ care ar fi plafonat prețurile.
Speculanții au fost lăsați să profite de criză și să-și umple buzunarele pe spatele suferinței oamenilor. Guvernul trebuie să ia măsuri urgente, dincolo de sloganuri, bătăi pe umăr și bune intenții.
Dacă nu o va face astăzi, PSD are pregătit și va depune un proiect de lege, pe care îl vom adopta în regim de urgență, prin care să plafonăm prețurile la alimentele de bază, medicamente și produse sanitare. Dar nu la valoarea lor de astăzi, ci la media prețurilor din ultimele 3 luni. În plus, speculanții trebuie să plătească foarte dur pentru faptele lor!”